/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

La Chișinău va fi deschis un centru pentru Cetățenie Română. Unde va amplasat și ce servicii va oferi acesta?

missing
10 noiembrie 2017, ora 11:35

Discuțiile privind Centrul pentru Cetățenie Română au fost purtate cu reprezentanți ai mediului asociativ românesc din Republica Moldova, în special cu cei ai organizațiilor constitutive ale Blocului Unității Naționale. Ideea unui Centru pentru Cetățenie Română fusese lansată cu ocazia Atelierului legislativ cu genericul ”Legea cetățeniei române, necesități de ajustare”, organizat la Chișinău în vara anului curent și fiind conceput ca un laborator de idei orientate spre societatea românească din Țară și de peste hotare.

Centrul pentru Cetățenie Română va funcționa în incinta Biroului parlamentar al deputatului Constantin Codreanu din strada 31 August 1989 nr. 98, Chișinău, MD-2004 (clădirea Uniunii Scriitorilor din Moldova) și va avea program în zilele de marți, miercuri și joi ale fiecărei săptămâni.

„Cetățenia română este un drept fundamental al românilor basarabeni. Dorim ca prin acest Centru pentru Cetățenie Română să le acordăm asistență calificată tuturor celor care au nevoie de ea la întocmirea dosarului de redobândire a cetățeniei române. Am decis înființarea acestui Centru după discuții cu români din diverse localități ale Basarabiei și cu reprezentanți ai societății civile. Sunt convins că Centrul nostru de la Chișinău va impulsiona substanțial procesul de repunere a basarabenilor în drepturile firești de cetățeni români, drepturi de care basarabenii au fost privați abuziv fără să fi renunțat vreodată la ele”, a menționat deputatul Constantin Codreanu la Chișinău.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram