Actualitate

Fostul principe Nicolae: „Simt că am pierdut ceva din sufletul meu cumva. Am plâns foarte mult de când am venit”

„A fost a șaptea oară când am venit și am încercat în ultimii doi ani și da, nu am avut ce să fac în afară de a încerca. Am încercat cu scrisori, am încercat la telefon, față în față, am venit aici, am stat patru ore în față la un moment dat. Am vrut să îl văd pe bunicul meu, am întrebat, totul a fost un răspuns negativ (…) Sunt mult mai trist pentru că nu știu ce se va întâmpla, nu știu chiar dacă e ok sau nu, nu prea am primit vești bune sau altceva de la familie. Simt că am pierdut ceva din sufletul meu cumva. Am ceva gol aici. Da… am plâns foarte mult de când am venit”, a spus Nicolae Medforth-Mills, pentru Antena 3.

Referitor la incidentul de miercuri, nepotul Regelui Mihai a spus că colaborat cu poliția care a venit la reședința monarhului.

„Poliția a venit, erau chemați de cineva și au vrut să știe mai mult despre tot ce s-a întâmplat și am colaborat cu ei. Nu vreau probleme”, a spus fostul principe Nicolae.

Fostul principe Nicolae este acuzat că a forțat intrarea în reședința regelui Mihai și a agresat fizic și verbal trei persoane, a anunțat miercuri Casa Regală a României, într-un comunicat.

Incidentul a avut loc o o oră după ce Regele Mihai primise Sfânta Împărtășanie de la trimisul ÎPS Mitropolitului Iosif.

Mama sa, Principesa Elena a spus că fiul său „a dat dovadă de dispreț față de România”.

De cealaltă parte, Nicolae a spus că nu înțelege „agresivitatea” cu care a fost împiedicat să-și vadă bunicul și că este „dezamăgit și profund îndurerat de încrâncenarea membrilor Casei Regale”. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *