Linia de succesiune. Cine va prelua conducerea Casei Regale a României

Casa Regală prezintă joi linia de succesiune, pe fondul agravării stării de sănătate de Regelui Mihai şi al scandalului provocat de fostul principe Nicolae. Este prezentată și lista titlurilor deținute de membrii Casei Regale, scrie Digi24.ro.

Șeful actual al Casei Regale a României este Regele Mihai I. Moștenitor la șefia Casei Regale a României este Principesa Margareta, care va fi de acum înainte și va rămâne după decesul regelui Custode al Coroanei României. Soțul ei, Radu, are titlul ei are titlul Principe al României.

Membrii Casei Regale a României sunt principesele Elena, Sofia și Maria. Soţii si copiii acestora nu deţin titluri personale, precizează Casa Regală.

„Ordinea de succesiune la tron şi la şefia Casei Regale a României este bazată pe principiul primogeniturii cu preferinţă masculină, Normele Organice abrogând astfel principiul salic al primogeniturii masculine absolute, cu excluderea femeilor și a descendenților lor”, se precizează într-un comunicat.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.