Discuţiile oficiale Trump-Putin, sub semnul întrebării. Tillerson: Nu a fost luată încă o decizie în această privinţă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Secretarul de stat american Rex Tillerson a declarat joi că nu a fost luată încă nicio decizie în privinţa unor discuţii oficiale dintre președintele Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin la summitul APEC, programat să aibă loc în zilele de 10 și 11 noiembrie în Vietnam, relatează Reuters. Tillerson a făcut aceste declarații într-o întâlnire cu presa la Beijing, unde îl însoțește pe Trump în cadrul turneului său în Asia. Pe de altă parte, în timpul unei discuții cu ziariștii la bordul Air Force One duminică, Donald Trump a vorbit în mod clar despre această întâlnire cu omologul său rus.

Această declarație intervine după ce anterior Kremlinul anunțase o întâlnire Putin-Trump vineri în Vietnam, conform agențiilor de presă ruse, citate de AFP.

„Nu a existat niciodată un acord pentru o întâlnire bilaterală oficială”, a afirmat Tillerson, citat de agenția de presă franceză.

„Continuăm discuțiile (…). Întrebarea este de a ști dacă avem destulă substanță”, a adăugat el, referindu-se în special la convorbirile în curs privind Siria sau Ucraina.

Pe de altă parte, duminică Donald Trump a vorbit în mod clar despre această întâlnire cu Vladimir Putin. „Cred că este de așteptat să mă întâlnesc cu Putin, da”, a afirmat Trump. „Vrem ajutorul lui Putin pentru Coreea de Nord”, a adăugat el.

Joi, într-o declarație făcută la Beijing într-o conferință de presă comună cu președintele chinez, Donald Trump a lansat un nou apel către Moscova să-și sporească presiunea asupra regimului de la Phenian pentru a ajuta la rezolvarea „acestei situații potențial dramatice”.

În același timp, șeful Departamentului de Stat al SUA a declarat joi, la Beijing, că nu există „niciun dezacord” între președintele american Donald Trump și cel chinez, Xi Jinping, cu privire la Coreea de Nord.

Xi, a spus Tillerson, i-a expus liderului american acțiunile concrete luate de China pentru a impune sancțiuni împotriva Coreei de Nord, cum ar fi restricțiile asupra conturilor bancare.

Ambii lideri nu vor accepta o Coree de Nord dotată cu arma nucleară, a adăugat el.

Trump a sosit miercuri în China venind din Coreea de Sud, în cadrul unui turneu maraton în Asia, unde a avut parte de o primire fastuoasă din partea președintelui Xi Jinping, inclusiv în Orașul Interzis, o fostă reședință a împăraților chinezi aflată din 1987 în Patrimoniul Mondial UNESCO.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...