(FOTO) Cuplul Trump, primit cu fast în China, ia ceaiul în Oraşul Interzis şi asistă la un spectacol de operă tradiţională

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

China i-a rezevat o primire fastuoasă – ceai în Oraşul Interzis, un spectacol de operă tradiţională – lui Donald Trump, în prima sa vizită în această ţară, pe care a atacat-o dur în campania sa electorală, relatează AFP.

Preşedintele american a ieşit din avion miercuri după-amiaza, împreună cu soţia sa, Melania, purtând amândoi haine lungi de iarnă, în contextul în care mercurul urcă până la zece grade în capitala chineză.

După ce a coborât ţinându-se de mână pasarela acoperită cu un covor roşu, cuplul prezidenţial a fost primit de un grup de copii care agitau stragurile celor două ţări.

Ei au pornit apoi către Oraşul Interzis, fosta reşedinţă a împăraţilor, cu o suprafaţă de 720.000 de metri pătraţi.

Un ceai cald le-a fost servit, în compania preşedintelui chinez Xi Jinping şi soţiei sale, cântăreaţa Peng Liyuan.

Donald Trump a scos o tabletă şi a arătat mândru, cuplului prezidenţial chiez, o înregistrare cu nepoata sa, în vârstă de 6 ani, cântând în mandarină şi recitând un poem antic, potrivit agenţiei de presă China Nouă.

Xi Jinping a salutat performanţa lui Arabella Kushner, fiica Ivankăi Trump şi a lui Jared Kushner, subliniind că merită un ”A+”.

Zâmbind, dar rezervate, cele două cupluri au urcat apoi treptele din piatră spre monumentala poartă a Oraşului Interzis, în momentul în care soarele ce apunea se reflecta pe podoabele aurite ale pavilioanelor adiacente.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...