(infografic) În ultimele 9 luni am exportat, dar și importat mai multe mărfuri din UE

18Import-Export-Software

Biroul Naţional de Statistică informează că suma exporturilor de mărfuri în perioada ianuarie-septembrie 2017 constituie peste 4 miliarde de dolari SUA, iar importurile – 2.5 miliarde de dolari. Chiar dacă suma importurilor este mai mare decât cea a exporturilor în ultimele nouă luni, acestea sunt în creștere comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

#Exporturi

Figura 1. Evoluția lunară a exporturilor de mărfuri

1

Potrivit comunicatului publicat de BNSîn ianuarie-septembrie 2017 exporturile de mărfuri au totalizat peste 1,5 miliarde de dolari SUA, volum superior celui obținut în perioada corespunzătoare din anul 2016.

Exporturile de mărfuri autohtone, la fel, sunt în creștere și au constituit puțin peste un miliard de dolari SUA.

Reexporturile de mărfuri străine au însumat 581 milioane de dolari SUA.

Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene au însumat aproximativ 1.1 miliarde de dolari SUA.

Țările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei exporturile de mărfuri către aceste țări s-au majorat cu 11,8%, comparativ cu ianuarie-septembrie 2016 și constituie suma de 336 de milioane dolari SUA.

Figura 2. Structura exporturilor pe grupe de țări

2

Analiza evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-septembrie 2017, relevă majorarea exporturilor în România, Turcia, Germania, Italia, Federația Rusă, Bulgaria, Ucraina, Spania, Polonia, Austria, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Grecia, Belarus și altele.

În același timp, s-au redus livrările în Irak, Israel, Egipt, Olanda, Malaysia, Elveția, Liban, India și Iordania.

Figura 3. Structura exporturilor pe grupe de mărfuri

3

În ianuarie-septembrie 2017, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2016, s-au marcat creșteri la exporturile de mașini și aparate electrice, semințe și fructe oleaginoase, legume și fructe, îmbrăcăminte și accesorii, produse medicinale și farmaceutice, băuturi alcoolice și nealcoolice, mobilă și părțile ei, tutun brut și prelucrat, minereuri metalifere și deșeuri de metale etc.

# Importuri

Importurile de mărfuri realizate în luna septembrie 2017 au însumat 430,8 mil. dolari SUA, cu 0,3% mai mult față de luna anterioară și cu 19,1% – comparativ cu luna septembrie 2016.

Figura 4. Evoluția lunară a importurilor de mărfuri

4

Importurile de mărfuri din țările Uniunii Europene s-au cifrat la 1.7 miliarde de dolari SUA;

Importurile de mărfuri provenite din țările CSI au avut o valoare de 850,6 mil. dolari SUA.

Figura 5. Structura importurilor pe grupe de țări

5

Analiza evoluției importurilor pe țări în ianuarie-septembrie 2017, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2016, relevă creșterea importurilor din România, Ucraina, China, Germania, Italia, Polonia, Turcia, Franța, Statele Unite ale Americii, Federația Rusă, Ungaria, Vietnam, Belarus, Bulgaria, Republica Cehă și altele.

În același timp s-au diminuat livrările din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Figura 6. Structura importurilor pe grupe de mărfuri

6

În ianuarie-septembrie 2017, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2016, au sporit importurile de petrol, produse petroliere și produse înrudite, energie electrică (de 192,6 ori), produse medicinale și farmaceutice, mașini și aparate electrice și părți ale acestora, vehicule rutiere, îmbrăcăminte și accesorii, încălțăminte (de 1,7 ori), fier și oțel, cărbune, cocs si brichete (de 2,5 ori), produse lactate și ouă de păsări, zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere, carne și preparate din carne, articole din lemn, mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor etc.

Totodată, au scăzut importurile de gaz și produse industriale obținute din gaz, cauciuc prelucrat.

Figura 7. Tendințele comerțului exterior de mărfuri

7

Persoanele fizice au importat în ianuarie-septembrie 2017 mărfuri și produse în valoare de 147 mil. dolari SUA, de 2,4 ori mai mult în raport cu perioada similară din anul 2016. Creșterea a fost condiționată, în principal, de majorarea importurilor de autoturisme (de 2,7 ori), cărora le-au revenit 87,4% din importurile realizate de persoanele fizice.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente