„Duble standarde” şi încălcarea prezumţiei de nevinovăţie: Avocaţii lui Usatîi cer recuzarea procurorilor în tentativa de omor a lui Gorbunţov

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Apărătorii lui Renato Usatîi au cerut procurorului ierarhic superior recuzarea judecătorilor Vitalie Busuioc şi Lilian Bacalîm în dosarul tentativei de asasinare a bancherului rus Gherman Gorbunţov, unde liderul „Partidului Nostru” este cercetat şi anunţat în căutare, pe motiv că tot ei au anchetat şi cauza penală privind tentativa de omor a lui Renato Usatîi, lui Gorbunţov fiindu-i înaintată învinuirea şi anunţat în căutare, declaraţiile fiind în contradicţie de la un dosar la celălalt. La fel, potrivit avocaţilor, în cadrul conferinţei susţinute de cei doi săptămâna trecută, procurorii au încălcat prezumţia de nevinovăţie şi principiul confidenţialităţii, iar după interviul killerului Vitalie Proca, au demonstrat şi „duble standarde”, refuzând să cerceteze declaraţiile acestuia.

„Conferinţa procurorilor PCCOCS nu a fost o conferinţă de presă, ci a fost o „judecată tovărăşească” în care Renato Usatîi a fost condamnat de comiterea infracţiunii imputate. A fost condamnat fără a ţine cont că organele de drept nu sunt în drept să acţioneze prin lezarea drepturilor şi garanţiilor oferite persoanei cercetate sau suspectate de Constituţie şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”, a menţionat în cadrul unei conferinţe de presă avocatul Angela Istrate.

Avocatul Ion Cerga, care la fel reprezintă interesele politicianului, a ţinut să menţioneze că procurorii nu au dreptul de a crea anumite opinii publice cu privire la dosarele pe care le instrumentează, până la luarea unei decizii în cadrul instanţei de judecată, precizând că în acest caz s-a încercat şi manipularea opiniei publice prin prezentarea unui pistol şi unui buletin fals pe care killerul Vitalie Proca le-ar fi utilizat în cadrul tentativei de omor comisă la Londra. Asta în condiţiile în care aceeaşi procurori au recunoscut faptul că organele de drept londoneze şi cele române refuză să conlucreze în acest dosar.

Un alt apărător al lui Renato Usatîi, Anatol Istrate, a prezentat în cadrul conferinţei copia unui răspuns parvenit din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti din 17 ianuarie curent, care a confirmat că Renato Usatîi a fost audiat în calitate de martor la data de 7 octombrie 2016, la Bucureşti. „Cauza penală în Moldova a fost intentată la 16 octombrie, deci, imediat după cunoaşterea acordului dat de Renato Usatîi. Nu ştiu care a fost scopul organelor de urmărire penală, dar noi presupunem că s-a intentat această cauză penală pentru ca organele de urmărire penală din alte ţări, şi din România, şi din Marea Britanie, să nu aibă acces la aceste persoane care sunt vizate în dosarul penal”, a presupus avocatul.

La fel, procurorii Busuioc şi Bacalîm au dat dovadă, potrivit avocaţilor, şi de „duble standarde”, în condiţiile în care dosarul împotriva lui Renato Usatîi a fost intentat în urma autosesizării lui Vitalie Busuioc ca urmare a declaraţiilor lui Gherman Gorbunţov în cadrul unui interviu, care a fost anexat „ca probă” la dosar, iar în urma declaraţiilor lui Vitalie Proca, precum că Vlad Plahotniuc a fost cel care a comandat omorul, refuză să se autosesizeze şi să cerceteze aceste declaraţii.

Cât ţine de reacţia procurorului general Eduard Harunjen la acest subiect, care a menţionat că declaraţiile lui Proca nu vor fi luate în considerare pentru că ar fi false, avocaţii au ţinut să-i amintească acestuia că „declararea probelor drept false poate fi efectuată numai în baza unui act procedural care urmează a fi pus la dispoziţia apărării pentru a asigura dreptul apărării de a-l contesta”. „Mai mult ca atât, acest act urmează a fi elucidat în cadrul unei cercetări judecătoreşti şi nu în cadrul anchetei preliminare”, a precizat Angela Istrate.

Totodată, avocatul Anatol Istrate, care a menţionat că se cunoaşte cu actualul procuror general de mai mult timp, şi-a exprimat regretul că acesta, în virtutea funcţiei pe care o deţine şi având „obligaţiunea procesuală” de a da dovadă de „garant procesual al tuturor participanţilor la proces”, a spus din start că eu nu o să cerceteze şi nu o să atragă atenţia la „declaraţiile unui killer condamnat la 21 de ani”.

„De unde procurorul general ştie că declaraţiile sunt false, dacă PCCOCS declară că atât autorităţile României, cât şi a Rusiei sau Londrei refuză să conlucreze cu organele din Republica Moldova. Neavând informaţia de la acele autorităţi, Procuratura face o concluzie. Nu are dreptul Procuratura să creeze o oarecare opinie publică până la luarea unei decizii”, a completat Ion Cerga.

Astfel, reieşind din circumstanţele create, potrivit avocaţilor soluţia ar fi recuzarea celor doi procurori care instrumentează dosarul şi crearea unui nou grup de procurori, care să cerceteze multiaspectual toate circumstanţele tentativei de asasinare a bancherului rus.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...