/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

Șomerii apți de muncă, beneficiarii de ajutor social, ar putea presta activități de interes comunitar

08 noiembrie 2017, ora 13:34

Potrivit proiectului, aceste măsuri de activare a beneficiarilor de ajutor social presupun activităţi gratuite și utile comunităţii, organizate, conduse şi controlate de către primar. Acestea vor fi prestate cu respectarea duratei normale a timpului de muncă şi a normelor de securitate şi sănătate în muncă. Orele pentru prestarea activităţilor de interes comunitar se vor calcula proporţional cuantumului ajutorului social de care beneficiază familia, dar nu vor depăşi 40 ore pe lună.

În caz de refuz în prestarea activităților de interes comunitar, ajutorul social oferit familiei va fi stopat.

Nu vor putea fi încadrați în aceste activități şomerii din cadrul familiilor beneficiare de ajutor social de până la 30% (288 lei) din nivelul venitului lunar minim garantat, care în prezent este de 961 lei, precum și şomerii care se află în situaţie ce nu permite antrenarea în activităţi de interes comunitar.

Responsabil pentru îndeplinirea activităţilor de interes comunitar va fi primarul, care va întocmi un plan anual de acţiuni de interes comunitar, va ține evidenţa persoanelor care realizează asemenea activități și va prezenta lunar structurii teritoriale de asistenţă socială lista persoanelor care au efectuat şi care au refuzat efectuarea activităţilor de interes comunitar.

În aceeași ședință, deputații au aprobat majorarea de la 1 an la 2 ani a perioadei de suspendare a contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului, în cazul îngrijirii unui membru bolnav al familiei.

Proiectele urmează a fi dezbătute și votate în ședința plenară a Parlamentului.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram