Doi minori implicați în organizarea migrației ilegale, prinși la frontiera cu Ucraina

minori

Doi minori implicați în organizarea migrației ilegale au fost reținuți ce către polițiștii de frontieră. Reținerea a avut loc în seara zilei de 5 noiembrie la linia frontierei de stat, în timpul desfășurării planului de organizare a migrației ilegale cu implicarea unei femei.

Astfel, colaboratorii serviciului pe subdiviziune al Sectorului Poliției de Frontieră „Basarabeasca” au reținut trei persoane, doi tineri și o femeie, care se îndreptau spre linia de frontieră.

Minorii s-au justificat prin faptul că au încercat să ajute o femeie să treacă în mod ilegal peste frontiera moldo-ucraineană, așa cum aceasta nu deținea niciun act de identitate pentru traversare. De asemenea, din cercetările primare s-a stabilit că în organizarea acestei scheme mai este implicat un bărbat, cunoscutul acesteia, care la fel a ajutat-o în acțiunea de traversare ilegală cu ajutorul unui automobil, așteptând-o de partea cealaltă a frontierei.

Pentru fapta comisă, persoanele reținute, dacă vor fi găsite vinovate, riscă amendă în mărime de până la 1.150 de unităţi convenţionale sau închisoare de până la cinci ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente