(GALERIE FOTO) Ceremonii modeste cu ocazia centenarului Revoluției din Octombrie, în Rusia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia marchează marți fără strălucire cei 100 de ani de la Revoluția bolșevică din Octombrie, seism politic major al secolului al XX-lea, Kremlinul temându-se de glorificarea schimbării regimului prin forță, comentează AFP.

Dacă aniversarea Revoluției era celebrată cu mare pompă în perioada sovietică, cu o mare defilare în Piața Roșie în fiecare 7 noiembrie, în prezent în programul oficial sunt prevăzute expoziții foarte modeste și colocvii la nivel de specialiști.

O defilare a avut totuși loc marți în Piața Roșie, dar a fost doar o reconstituire în uniforme de epocă a paradei din 1941 în cursul bătăliei pentru Moscova, în plin al Doilea Război Mondial, când soldații au plecat din Piața Roșie direct pe front, conform Agerpres.

Iar rarele manifestări dedicate marelui public reprezintă pentru autorități ocazia de a pune accentul pe importanța unității naționale și a reconcilierii, evitând să evoce subiectele sensibile.

Președintele Vladimir Putin va trata această dată ca pe oricare altă zi de lucru, a indicat purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov.

Partidul Comunist, care rămâne cel mai mare partid de opoziție în parlamentul rus, a programat o adunare în apropierea unei statui a lui Karl Marx, nu departe de Kremlin. Acest eveniment nu ar urma să reunească mai mult de 5.000 de participanți.

Mișcarea stângii naționaliste O altă Rusie, condusă de scriitorul Eduard Limonov, a prevăzut de asemenea o manifestație la Moscova, autorizată de municipalitate. Circa 20 dintre susținătorii săi au fost arestați luni la Sankt-Petersburg.

Foarte puține ziare rusești au ales marți să deschidă prima pagină cu informații despre aniversarea Revoluției, mulțumindu-se să amintească de eveniment sau publicând comentarii ale istoricilor. „Marea sărbătoare sau marea tragedie?”, scrie pe prima pagină tabloidul popular Komsomolskaia Pravda.

Vladimir Putin a evitat cu grijă până în prezent cea mai mare parte a evenimentelor organizate pentru centenar, inclusiv un spectacol de sunet și lumină în 3D, proiectat în weekend pe fațada Palatului de Iarnă în orașul său natal, Sankt-Petersburg.

Unul dintre singurele evenimente legate de ceremoniile la care Putin a participat a fost inaugurarea unei noi biserici la Moscova, pe care el calificat-o „profund simbolică”, întrucât sosirea la putere a comuniștilor în 1917 a dus la persecutarea clerului și a credincioșilor.

La sfârșitul lunii octombrie, Putin a mai inaugurat un monument, în semn de omagiu pentru victimele represiunilor politice, asigurând astfel că vrea „să tragă o linie” peste divizările din trecut.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...