Spectacolul “Mascarada˝, jucat de actorii Teatrului “Luceafărul˝ din Chișinău, va fi prezentat la Iași

Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor Iași organizează evenimentul Spectacol de Teatru ˶Mascarada˝, jucat de actorii Teatrului Republican ˶Luceafărul˝ din Chișinău, care va avea loc pe data de 14 noiembrie 2017, ora 19:00, în incinta Casei de Cultură a Studenților Iași.  Eveniment organizat în cadrul Campaniei “100 de ani – înapoi în viitor” în parteneriat cu Consiliul Județean Iași.

În acest scop, actorii Teatrului Republican ˶Luceafărul˝ din Chișinău vin să încânte cu spectacolul ˶Mascarada˝, montat după piesa cu același nume, scrisă de Mihail Iurevici Lermontov, care va pune pe  aceeași scenă dragostea și credința, gelozia și lipsa de încredere.

Grupul țintă a proiectului este format din toți locuitorii orașului Iași, partenerii și colaboratorii proiectului și, în special, elevii, studenții, masteranzii și doctoranzii din mediul ieșean.

În general, evenimentul dat se adresează tuturor ieșenilor indiferent de vârstă, sex, origine, rasă, etnie, orientare sexuală, convingeri politice sau religioase, abilitate psihică sau fizică, nivel de educație, stare civilă, situație economică sau orice alte criterii definitorii.

Proiectul este la I-a ediție și se afla sub egida Festivalului Cultural Basarabia, organizat de ATRAG anual în perioada 15 noiembrie – 1 decembrie și 27 martie – 9 aprilie și presupune derularea mai multor evenimente culturale dedicate românilor de pe ambele maluri ale Prutului în contextul Centenarului Marei Uniri.

”Scopul evenimentului este creșterea interesului comunității ieșene față de importanța Centenarului Marei Uniri prin prisma evenimentelor din cadrul Campaniei ”100 de ani – înapoi în viitor”. Spectacolul organizat vine să sensibilizeze locuitorii orașului Iași prin promovarea artei, care a fost întotdeauna principalul pilon de sprijin pentru cultura românească de pe ambele maluri ale Prutului” , a menţionat Murafa Cristin, președinte ATRAG Iași.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.