(FOTO) Un nou sens giratoriu în capitală. Vezi unde se află

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un nou sens giratoriu în capitală la intersecția de la strada Lunca Bâcului, strada Uzinelor şi strada Industrială finalizat în proporţie de 95 la sută, anunţă Primăria municipiului Chișinău.

Construcția nodului rutier va fluidiza traficul care face conexiunea dintre sectoarele Botanica, Ciocana și comuna Bubuieci, suburbie a capitalei.

Lucrările de construcție au demarat pe parcursul verii curente, iar pentru realizarea sensului giratoriu a fost reabilitată partea carosabilă cu aplicarea stratului de uzură pe o suprafață de 8 mii metri pătrați.

Potrivit Primăriei municipiului Chişinău, au fost montate semnalizatoare rutiere și deliniatoarele reflectorizante de fluidizare a traficului precum și aplicat marcajul rutier.

Pentru lucrările de amenajare a sensului giratoriu din bugetul municipal au fost alocate 8 milioane lei.

Potrivit responsabililor de la Regia „Exdrupo”, în perioada următoare, urmează a fi efectuate o serie de alte lucrări pentru finalizarea integrală a obiectivului, care vor consta în amenajarea trotuarelor și a indicatoarelor inclusiv a iluminatului rutier din zona nodului rutier.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...