Cartierul general al brigăzii penale din Aden, mare oraş din sudul Yemenului, a fost luat cu asalt duminică de jihadişti care au reuşit să intre în clădire, să îi dea foc şi să ia un număr nedeterminat de ostatici, între care doi poliţişti care au fost executaţi prin împuşcare.

În total, 23 de membri ai forţelor de ordine au fost ucişi în operaţiune, a precizat luni un responsabil al securităţii.

Forţele de ordine au încercat de trei ori pe parcursul nopţii să elibereze clădirea, însă de fiecare dată un kamikaze a detonat o încărcătură explozivă, împiedicându-le să avanseze, a explicat oficialul citat.

Un al patrulea kamikaze a detonat o încărcătură explozivă luni dimineaţă, însă forţele de securitate au pus capăt în cele din urmă luării de ostatici, conform aceleiaşi surse.

Alţi doi kamikaze s-au aruncat în aer la momentul declanşării atacului pentru a le permite complicilor lor să intre în cartierul general.

"Forţele de securitate au reuşit să intre în clădire şi să o cureţe de elementele răului şi ale terorismului", a precizat într-un comunicat Ministerul de Interne din guvernul preşedintelui Abd Rabbo Mansour Hadi, care şi-a stabilit sediul la Aden, după ce a fost alungat din capitala Sanaa la sfârşitul lui 2014.

Într-un comunicat postat online, Statul Islamic a revendicat duminică atacul, primul de acest fel din Aden de aproape un an.

Statul Islamic şi-a făcut apariţia în sudul Yemenului după ce forţele proguvernamentale au preluat controlul asupra oraşului de la rebelii houthi în vara lui 2015.

Oraşul Aden şi sudul Yemenului sunt o zonă de implantare a Al-Qaida, care a profitat de războiul între rebeli şi guvern pentru a-şi consolida influenţa în această regiune.

De atunci, serviciile de securitate duc o luptă dură împotriva jihadiştilor la Aden, iar şeful securităţii oraşului a supravieţuit unui număr de cinci atentate.

Serviciile sale au sprijinul activ al Emiratelor Arabe Unite, unul din pilonii coaliţiei arabe conduse de Arabia Saudită care intervine militar în Yemen din 2015 pentru sprijinirea preşedintelui Hadi şi a guvernului său.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, conflictul din Yemen a făcut din martie 2015 peste 8.650 de morţi şi circa 58.600 de răniţi, între care numeroşi civili.