Opt înalţi oficiali saudiţi, inclusiv un prinţ, au decedat, după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit// VIDEO

Un elicopter cu înalţi oficiali saudiţi s-a prăbuşit duminică seară în sud-vestul ţării, în apropiere de Yemen. La bord se aflau opt persoane printre care şi un prinţ saudit și în același timp viceguvernatorul provinciei Assir, Mansour bin Muqrin. Din informaţiile presei saudite, toţi cei aflaţi în elicopter au murit.

Deocamdată nu au fost elucidate cauzele prăbușirii. Tragedia vine totuşi într-un moment tensionat pe scena politică saudită.

Ieri, 11 prinţi şi zeci de foşti şi actuali miniştri au fost arestaţi din ordinul unei comisii anti-corupţie conduse de prințul moștenitor Mohammad bin Salman. Printre ei se numără şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, prinţul al-Waleed bin Talal. Încă nu se ştie de ce anume sunt învinuiţi.

În paralel, regele Salman i-a înlocuit pe şefii Gărzii naţionale şi ai marinei saudite. Prinţul moştenitor Mohammed, în vârstă de 32 de ani, a început un proces de consolidare a puterii, inclusiv prin arestări, precum şi un program de reforme sociale.