O nouă conferință în Germania privind limitarea încălzirii globale măcar la 3 grade Celsius

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În timp ce noua conferinţă privind schimbările climatice se deschide luni în Germania, guvernul american a autorizat publicarea unui raport care consolidează teza încălzirii globale provocate de om.

Preşedintele american Donald Trump este din ce în ce mai izolat, chiar şi în cadrul administraţiei sale, în timp ce la Bonn, Germania, se deschide luni cea de-a 23-a Conferinţă a Părţilor sau COP23, Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice.

Guvernul american a aprobat, vineri, publicarea unui important raport ştiinţific care concluzionează fără nici o îndoială în privinţa naturii schimbărilor climatice. Acestea sunt rezultatul activităţilor umane şi afectează deja viaţa americanilor.

Aceste concluzii contrazic declaraţiile multor membri ai administraţiei Trump, inclusiv ale preşedintelui, ambigue pe această temă. A patra evaluare naţională a schimbărilor climatice, comandată de Congres, este publicată o dată la patru ani, dar nu face recomandări. A fost aprobat de Academia Americană de Ştiinţe şi a primit undă verde de la Casa Albă pentru a fi făcută publică. Documentul afirmă că „perioada actuală este cea mai caldă din istoria civilizaţiei moderne”.

Concentraţia de dioxid de carbon din atmosferă, la cel mai înalt nivel în 2016

Cu puţine zile înainte de debutul Conferinţei Climatice de la Bonn, s-a anunţat că concentraţia de dioxid de carbon din atmosferă a atins în 2016 cel mai ridicat nivel de când se fac aceste măsurători. Anunţul a fost făcut de Organizaţia pentru Meteorologie a ONU, WMO. Programul de mediu al ONU Unep atrage de asemenea atenţia că obiectivele stabilite în Tratatul Climatic de la Paris din 2015 pot ajuta cel mult ca încălzirea globală să fie limitată la 3 grade Celsius, peste planul iniţial de 2 grade Celsius sau chiar mai puţin.

Cele 250 de mari concerne la nivel global sunt responsabile pentru o treime din emisiile de gaze cu efect de seră. Cele mai poluante ar fi companiile din India, Rusia şi SUA, conform analiştilor de la „Thomson Reuters Financial & Risk”.

Consiliul mondial pentru climă există deja de 29 de ani, un for în care cercetătorii îşi prezintă rezultatele. Este vorba de sute de experţi, din mai multe domenii: meteorologi, oceanografi, sociologi, experţi în agricultură.

Concluzia lor, la care au ajuns demult: procesul de modificare a climei este cauzat de acţiunile oamenilor, are loc tot mai rapid, măsurile care se iau de limitare a sa sunt insuficiente. Dar avertismentele oamenilor de ştiinţă au convins deja multe ţări să ia măsuri împotriva poluării. Ţări emergente precum China şi India nu mai dau vina exclusiv pe puterile vestice pentru încălzirea globală, aşa cum au făcut-o ani la rând. Ele recunosc acum că trebuia să ia la rândul lor măsuri, ceea ce au şi început să facă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...