Trimite e-mail | Printeaza
Economie
03.11.2017

Conducerea BNM a avut o întrevedere cu șeful Delegației UE în Republica Moldova

Conducerea BNM a avut o întrevedere cu șeful Delegației UE în Republica Moldova

Șeful Delegației UE în Republica Moldova, Peter Michalko, a discutat cu guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea, și viceguvernatorul Cristina Harea despre mersul reformelor din sectorul bancar și acțiunile ce urmează a fi întreprinse în cadrul Acordului de Asociere RM-UE.

Șeful băncii centrale a apreciat sprijinul european în implementarea cu succes a proiectului Twinning și inițierea unui nou proiect de asistență în domeniul financiar-bancar. În acest context, guvernatorul BNM a apreciat înalt asistența oferită băncii centrale a Moldovei de către consilierul de rang înalt al UE, Aldona Jociene, în domeniul reglementării și supravegherii bancare, precizează BNM în comunicat difuzat astăzi.

La rândul său, Peter Michalko a reafirmat deschiderea UE pentru a oferi în continuare Băncii Naționale suportul necesar desfășurării reformelor și a menționat importanța realizării tuturor angajamentelor luate de autorități în cadrul programului cu FMI și cu Uniunea Europeană pentru redobândirea credibilității BNM urmare crizei bancare. În acest context, Peter Michalko a subliniat importanța investigării fraudelor din sectorul bancar. Oficialul european a apreciat progresul țării noastre în crearea unui cadru de reglementare modern de supraveghere aliniat la standardele UE (Basel III) și a insistat asupra necesității de a fortifica în continuare independența și competențele de supravegere ale BNM care au menirea să asigure stabilitatea financiară și transparența sectorului financiar-bancar în interesul tuturor cetățenilor țării.

Aceasta este a doua vizită a șefului Delegației UE Peter Michalko la BNM. La 20 octombrie 2017, Banca Națională a găzduit o ședință comună cu șefii misiunilor diplomatice din țările UE în Republica Moldova, la care a participat și ministrul Finanțelor, Octavian Armașu. Evenimentul la care s-a discutat despre evoluțiile macrofinanciare și situația din sistemul bancar a avut loc după ședința anuală a FMI și Grupului Băncii Mondiale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus