icon

Pavel Filip a prezidat ședința Comisiei pentru Situaţii Excepţionale

03-11-2017 17:20
917

Prim-ministrul Pavel Filip a prezidat astăzi ședința Comisiei pentru Situaţii Excepţionale. În cadrul acesteia au fost examinate aspecte privind alocarea mijloacelor financiare pentru lichidarea consecințelor calamităților naturale și acţiunile care se impun pentru o bună pregătire pentru sezonul rece.

 

Șeful Executivului a subliniat importanța prevenirii situațiilor de criză provocate de condițiile meteo nefavorabile. În acest sens, Premierul a cerut autorităților responsabile mobilizare maximă. Astfel, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale urmează să asigure buna funcționare a instituțiilor medicale în perioada rece și accesul persoanelor la medicina de urgență, iar Ministerul Afacerilor Interne să pregătească echipamentele necesare pentru punctele de reabilitare. Totodată, Prim-ministrul a solicitat Ministerului Economiei și Infrastructurii să pregătească tehnica necesară pentru curățarea drumurilor și să asigure capacitatea de intervenție a furnizorilor de energie electrică în condiții meteo dificile.

 

Premierul a accentuat importanța bunei comunicări și conlucrări între autoritățile publice centrale și locale: “Împreună constituim administrația publică în acest stat și trebuie să avem grijă să le oferim cetățenilor confortul necesar, indiferent de timpul care este afară”, a subliniat Pavel Filip.

 

De asemenea, în cadrul şedinţei, s-a dispus alocarea mijloacelor financiare în sumă de 3,17 milioane de lei pentru restabilirea acoperișului grădiniței din comuna Pîrlița, afectată de ploile torențiale din  iunie 2016.  472,4 mii lei vor fi alocaţi pentru reparaţia acoperișului școlii sportive din orașul Drochia, deteriorat în urma calamităților naturale din anul curent. Totodată, Comisia a aprobat alocarea sumei de 2,32 milioane de lei pentru repararea instituțiilor de cultură, afectate de ninsorile din luna aprilie 2017. 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30