Comentariul Procuraturii Generale vizavi de interviul oferit de Vitalie Proca

Procuratura Generală a oferit un comentariu Ziarului de Gardă în legătură cu interviul oferit de Vitalie Proca postului de televiziune Jurnal Tv. Aceasta în contextul în care Proca, cel care l-a împușcat pe omul de afaceri Gherman Gorbunțov, a declarat că ar fi făcut-o la comanda lui Vladimir Plahotniuc.

„Procuratura a oferit recent detalii pe marginea acestui caz, imediat ce au apărut noi probe, care au fost trasmise inclusiv partenerilor externi, care participă la investigarea cazului. Aşa precum am informat în repetate râduri, există de mai multe luni o investigaţie, inclusiv care vizează încercările de a obţine declaraţii false din partea deţinutului Proca, condamnat în România, în care sunt anchetate mai multe persoane depistate că ar fi intermediat o înţelegere în acest sent între deţinut şi un alt figurant al dosarului tentativei de omor asupra lui Gherman Gorbunţov, înţelegere pentru care s-ar fi dat o parte din suma convenită iniţial. În cauza respectivă au fost colectate mai multe probe, inclusiv înregistrări audio şi alte elemente care indică asupra faptului că se punea la cale acţiunea menţionată. Procuratura analizează toate informaţiile, inclusiv cele apărute în spaţiul public şi va informa despre evoluţia anchetei, de fiecare dată cînd vor apărea elemente noi, aşa precum a făcut-o şi anterior”, susțin reprezentanții Procuraturii Generale, într-un răspuns oferit pentru ZdG.

În martie 2012, omul de afaceri rus Gherman Gorbunțov a fost împușcat în unul din centrele financiare din Londra. Victima a scăpat cu viață. De comiterea tentativei de asasinat este bănuit Vitalie Proca. Acesta a fost condamnat definitiv în România, într-un alt dosar, la 21 de ani și 8 luni de detenție.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.