(FOTO şi VIDEO) Testare pentru salvatori și pompieri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mai muli salvatori și pompieri de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au fost supuşi unui test de profesionalim noaptea trecută. Astfel, 150 de salvatori și pompieri, cu 40 unități de tehnică din sudul țării, au fost ridicați pe alarmă pentru a se prezenta neîntârziat la ora 02.00 în localitatea Balabanu, raionul Cahul.

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au urcat în autospecialele de intervenție și au mers pentru a desfășura o tabără de câmp în localitatea stabilită.

Conform indicației conducerii IGSU, salvatorii au fost testați într-un exercițiu, pentru a verifica timpul de răspuns într-o situație excepțională de amploare.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, scopul aplicației a fost de a testa nivelul de pregătire în cazul unei situații de risc, dar și conlucrarea între subdiviziunile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din sudul țării privind managementul și gestionarea lucrărilor de lichidare a consecințelor situațiilor excepționale în perioada rece a anului.

La desfășurare au participat salvatori din detașamentele de pompieri ai raioanelor Cantemir, Vulcănești, Ciadîr-Lunga, Comrat și Cahul. Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI desfășoară periodic astfel de exerciții.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...