Ion Leahu: Tiraspolul condiționează soluționarea problemelor pentru a da vina pe Chișinău

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ex-reprezentantul Republicii Moldova în Comisia unificată de control, Ion Leahu, consideră că Tiraspolul la modul intenționat condiționează soluționarea problemelor, pentru a da vina ulterior pe autoritățile de la Chișinău.

Într-un interviu acordat pentru Europa Liberă, Leahu s-a arătat sceptic față de redeschiderea podului din localitatea Bâcioc.

„Partea transnistreană condiționează soluționarea acestei probleme. Ei solicită garanții că podul nu va fi utilizat în scopuri militare. Dar Chișinăul ar trebui să-și scuipe în demnitatea sa ca să meargă la discuții pe acest subiect”, a opinat Leahu.

Citeşte şi: Podul din localitatea Bâcioc, redeschis după mai mulţi ani în care a fost nefuncțional

Leahu a mai amintit că alte două poduri, de la Vadul-lui Vodă și Dubăsari, deteriorate de autoritățile separatiste în timpul ostilităților militare din 1992, au fost reparate cu sprijinul Uniunii Europe și date în exploatare fără condiționări.

„Acum însă ei (autoritățile transnistrene – n.r.) cer garanții. Înseamnă că din start știu că Chișinăul nu va accepta aceste cerințe insultătoare. Ca mai apoi să demonstreze că ”iată, noi am vrut, dar Chișinăul iarăși ne-a refuzat”, a conchis Leahu.

În cadrul întrevederii de astăzi în formatul ”5+2” la sediul OSCE din Chișinău a fost semnat un Protocol, care presupune redeschiderea podului din localitatea Bâcioc.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...