Mişcări cu caracter militar în Transnistria efectuate sub paravanul unor pregătiri de situaţii excepţionale. Ce planifică pentru 17 noiembrie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Delegaţia Republicii Moldova în cadrul Comisiei Unificate de Control (CUC) s-a adresat către celelalte componente ale CUC – Ucraina, Rusia şi Misiunea OSCE, cu rugămintea de a contribui la stoparea acțiunilor ilegale întreprinse de către așa-numitele formaţiuni militare transnistrene în Zona de Securitate și la asigurarea respectării prevederilor Acordului din 1992 privind reglementarea paşnică a conflictului și a deciziilor CUC. Potrivit delegaţiei moldoveneşti, pe parcursul ultimelor luni, în regiunea transnistreană, inclusiv Zona de Securitate, au loc acţiuni etapizate de mobilizare a populaţiei civile, acţiuni mascate sub paravanul unor pregătiri în caz de cutremur, incendii sau alte situaţii excepţionale.

„Prima etapă a acestor evenimente (mai-august) a inclus identificarea resurselor umane prin intermediul expedierii unor citaţii adresate populaţiei de sex masculin, fapt ce a trezit îngrijorare, nemulţumire, iar în unele cazuri chiar şi frică. A doua etapă (începând cu 10 octombrie) în unităţile administrative orăşeneşti şi raionale, la această temă, au fost organizate întâlniri, antrenamente ale oficiilor de mobilizare, precum şi identificarea bunurilor şi resurselor tehnice necesare mobilizării punctelor de colectare. Finalitatea acestor pregătiri ar trebui să fie exercițiile de mobilizare universală planificate pentru 17 noiembrie”, se arată într-o declaraţie a delegaţiei moldoveneşti în cadrul CUC dată citirii în cadrul şedinţei de ieri, 2 noiembrie.

Delegaţia moldovenească a ţinut să amintească părţii transnistrene că în Zona de Securitate nu pot avea loc evenimente cu participarea unităţilor militare, tehnicii militare sau altor structuri de forţă, fără coordonarea şi decizia în acest sens a Comisiei Unificate de Control. Cât ţine de evenimentele care au avut loc la data de 27 octombrie pe Nistru în oraşele Bender, Slobozia şi Rîbniţa, precum şi cele planificate pentru data de 17 noiembrie, reprezintă o „încălcare gravă a regimului Zonei de Securitate şi a prevederilor de bază ale operaţiunilor de pacificare”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...