Vitalie Proca: Vlad Plahotniuc a comandat asasinarea lui Gherman Gorbunțov

Asasinul moldovean Vitalie Proca, condamnat în România la 21 de ani și 8 luni de închisoare, a oferit un interviu pentru postul de televiziune Jurnal TV , în care recunoaste implicarea sa în tentativa de omor al cărei ţintă a fost bancherul Gherman Gorbunţov. Totodată, acesta a declarat că liderul PDM Vlad Plahotniuc a fost cel care a comandat asasinarea lui Gherman Gorbunțov.

“Da, într-adevăr, eu am fost omul care a ţinut degetul pe trăgaci. Da, eu sunt omul acela, dar dorinţa şi comanda e cu totul în altă parte. Comanda e a lui Plahotniuc. Nu ştiu cum îl vede restul lumii, dar eu îl consider un criminal în serie şi ştiu de ce vorbesc aşa. M-a prins într-un moment în care am stat mai prost cu banii. Nu am putut să întorc o sumă de bani împrumutată şi mi s-a propus să fac acest lucru”, a declarat Vitalie Proca pentru Jurnal TV.

Totodată, Proca a oferit mai multe detalii despre cum Vlad Plahotniuc ar fi încercat să-l determine să dea vina pe Renato Usatîi pentru comandarea asasinării lui Gorbunţov.

„Mi s-a propus să spun că Renato a dat indicații să-l omor pe Gherman Gorbunțov. A venit la mine doi oameni, unul din Ambasada Moldovei. După acea vizită la mine a venit o persoană, care mi-a propus niște lucruri. Trebuia să declar că Renato a fost cel care a comandat. Eu știu cine sunt implicați și cât de răi sunt oamenii aceia. Se vrea să îl înfundăm pe Renato”, a relatat acesta.

În acelaşi interviu, Proca a recunoscut că Vlad Plahotniuc e un om foarte deștept și pentru asta are stima sa, precizând că va fi greu de demonstrat că Plahotniuc ar fi comandat omorul lui Gorbuntov.

“Da, e mai greu să îl învinuieşti pe un om care are miliarde, e foarte greu. Dacă ar fi fost vorba de un om de rând, ar fi fost reţinut pentru 30 de zile de la început după declaraţia asta.

Deci, în cazul lui Plahotniuc e mai complicat, căci controlează totul, începând de la justiţie şi terminând cu politica şi legile. El e călare pe cal, dar poate să se întâmple să şchiopăteze calul”, a spus el.

În acelaşi interviu, interlopul mai spune că Vlad Plahotniuc ar fi consumator de cocaină.

“Vlad Plahotniuc e consumator de droguri, în special de cocaină. În momentul în care ai atâtea pe cap, îţi trebuie linişte şi, în acelaşi timp, repeziciune. Cocaina îţi dă liniştea şi forţa necesară. Noi ştim asta, o ştie mai multă lume. Eu nu pot să spun de unde ştiu, dar cred că, din zece oameni, unul ştie că el consumă cocaină<2, a adăugat el.

De notat că Procuratura Combaterii Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PC COCS) a prezentat recent propria versiune a tentativei de asasinare a bancherului Gorbunţov. Organele de forţă au dau declarat că cel care a comandat omorul a fost liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi.

În martie 2012, omul de afaceri rus Gherman Gorbunțov a fost împușcat în unul din centrele financiare din Londra. Victima a scăpat cu viață. De comiterea tentativei de asasinat este bănuit Vitalie Proca. Acesta a fost condamnat definitiv în România, într-un alt dosar, la 21 de ani și 8 luni de detenție.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.