(video) Gorbunțov reacționează la dezvăluirile lui Proca: De ce ar avea nevoie Plahotniuc de mine? Nu avem interese comune

Bancherul Gherman Gorbunțov a reacționat la declarațiile interlopului Vitalie Proca, care a menționat că Vladimir Plahotniuc ar fi comandat omorul său. Potrivit acestuia, Renato Usatîi l-a plătit pe Proca pentru ca acesta să ofere acest interviu. Gorbunțov neagă această versiune, menționând că Plahotniuc nu ar avea de ce să-l omoare pe motiv că nu au interese și afaceri comune.

Declarațiile au fost făcute de Gorbunțov într-un interviu pentru bloggerul Veaceslav Balacci. „Proca a luat bani ca să nu vorbească despre Renato. Renato, lucrezi foarte neprofesionist, încerci să-i faci pe toți idioți. O mică întrebare? Pentru ce are nevoie Plahotniuc de toate acestea? De ce Plahotniuc ar avea nevoie de mine? Interese de afaceri nu sunt. Supărări nu sunt. În afaceri nu ne-am intersectat. De ce ar avea nevoie de mine?”, a declarat omul de afaceri Gherman Gorbunțov.

Gorbunțov crede că familia lui Proca deja ar fi primit banii de la Usatâi, altfel killerul n-ar fi ieșit la rampă să facă declarații. Totodată, Gorbunțov s-a arătat convins că cel care a comandat omorul a fost Renato Usatîi.

„Aceasta este o nouă istorie plătită. Probabil domnul Proca își iubește mult familia și i-a fost promis că familia sa va primi bani. Probabil că deja le-au dat bani, altfel acesta n-ar fi vorbit, pentru că, din câte știu, killerii mereu lucrează pentru plata în avans. În filme, cel puțin e așa”, a adăugat Gorbunțov.

În cadrul aceleiași intervenții, Gorbunțov afirmă că după atentatul de la Londra au mai fost și alte tentative de asasinat asupra sa.

Amintim că, ieri killerul Vitalei Proca, a oferit un interviu în exclusivitate pentru Jurnal TV. Acesta a declarat în premieră că, politicianul Vladimir Plahotniuc este cel care a comandat asasinarea bancherului rus Gherman Gorbunțov.

Astăzi, președintele țării, Igor Dodon, a precizat că este regretabil faptul că cetățenii sunt martorii unor reglări de conturi, în public, între grupări care sunt departe de agenda socială și economică a oamenilor simpli.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente