Linkuri accesibilitate

Concediul parental - o premieră pentru Republica Moldova


(©Shutterstock)
(©Shutterstock)

Cele trei zile de concediu la care va putea pretinde orice tată ar urma să fie achitate de angajator.

Tații din Republica Moldova vor putea beneficia de un concediu paternal, de trei zile, pe care le vor putea lua oricând, în primele 56 de zile de la nașterea copilului. Inițiativa legislativă aparține Ministerului Muncii și a fost susținută de patronate și sindicate. Acesta a fost aprobată și de mai multe organizații neguvernamentale, care au spus azi într-o conferință de presă că este un prim pas spre implicarea mai mare a taților în îngrijirea copiilor și totodată, este o inițiativă care ar putea duce spre o egalitate de gen în familie.

Cele trei zile de concediu la care va putea pretinde orice tată ar urma să fie achitate de angajator, inițiativa fiind o premieră așteptată în Republica Moldova, susțin experții. În primul rând, pentru că acesta va fi alături de mamă și copil în primele zile după naștere și, apoi, pentru că ar fi o cale de a-l implica cât mai devreme la îngrijirea copilului. Concediul parental este o practică înrădăcinată în multe state europene, în care și perioada concediului este mai mare, de circa 12 zile. Cristian Ciobanu, coordonator de programe la Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare spune că actualmente ambii părinți, la alegere, își pot lua concediu de îngrijire a copilului pentru un timp de maxim trei ani, însă, deocamdată, puțini sunt bărbații care aleg să stea acasă cu odrasla în timp ce mamele continuă să lucreze:

„Din numărul total de persoane care au beneficiat de indemnizații de îngrijire a copilului, 98 de procente sunt mamele și doar 1,42 de procente au fost tații. Studiile au demonstrat că o implicare mai timpurie îl determină să rămână foarte activ prezent în viața copilului. Și apoi, dacă tații vor sta de asemenea cu copii, mamele vor avea posibilitate să reintre pe piața muncii mai devreme.”

Concediul parental, spre deosebire de cel de îngrijire a copilului, le dă posibilitate ambilor părinți să stea acasă în primele luni de naștere a copilului. Din acest motiv, experții optează pentru extinderea celor 3 zile la 14, așa cum se întâmplă în țările avansate. Victoria Apostol, de la Centrul de Resurse pentru Drepturile crede că aceste zile de concediu ar fi oferite mai lesne de angajatori, dacă ar fi plătite din bugetul de stat, întrucât părinții sunt plătitori de taxe:

„Părinții sunt plătitori de taxe și atunci statul are o responsabilitate față de ei și anume responsabilitatea de a se implica în creșterea și îngrijirea copiilor. Este firesc ca statul să întoarcă aceste beneficii părinților, așa cum ei sunt cei care se află în câmpul muncii și practic plătesc aceste impozite la stat.”

Experții mai spun că tații ezită să-și ia concediu de îngrijire a copilului și din raționamente economice, pentru că în Republica Moldova bărbații au locuri de muncă mai bine plătite, comparativ cu femeile. Pe de altă parte, spune Cristian Ciobanu își au efectul și percepții sociale, potrivit cărora grija copilului este o sarcină exclusiv pentru femei. În țări ca Suedia de exemplu, schimbarea acestor concepții a început încă în anii 70, mai zice Cristian Ciobanu:

„Era un poster foarte simpatic unde era un bărbat puternic care avea grijă de copilul lui. O să dureze o perioadă destul de lungă până când tații vor accepta faptul că ei sunt la fel de responsabili de îngrijirea copilului ca și mamele. Pentru asta, ei trebuie încurajați. Prin politici concrete și oferire de beneficii concrete se poate de convins. Noi ne dăm seama că sunt percepții sociale conservatoare, care dictează unde-i rolul tatălui și unde-i rolul mamei. Dar, ca și în alte societăți, ale se schimbă cu timpul.”

În opinia experților, campaniile de educare a părinților și încurajare a taților sunt doar un prim pas spre popularizarea concediului de paternitate. Important, spun ei, este să existe un mecanism legal, care să funcționeze în practică, astfel încât fiecare părinte să se convingă de utilitatea acestei oportunități.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG