Actualitate

Despăgubiri de 1,5 mln de euro pentru o fată, rănită pe o trecere de pietoni de un şofer băut. Este cea mai mare despăgubire acordată în România

 Accidentul s-a produs în 18 mai 2015 pe o trecere de pietoni din localitatea Cristian. Femeia însărcinată şi soţul ei treceau liniştiţi strada în momentul în care au fost loviţi de şoferul de 44 de ani care era îna cel moment funcţionar la Primăria Cristian. Cercetările au arătat că şoferul era băut. Prima analiză a relevant o alcoolemie de 1,70 g/l alcool pur în sânge, iar cea de a doua o alcoolemie de 1,55 g/l alcool pur în sânge. Potrivit anchetatorilor şoferul a declarat că îşi căuta telefonul mobil pe care îl scăpase pe jos  şi nu a observant-o pe femeie. În urma impactului femeia a fost rănită foarte grav, iar bebeluşul ei nu a supravieţuit. Iulia Ganea a stat mult timp în comă, iar acum este imobilizată. Este conştientă, dar nu comunică cu persoanele din jurul ei. A făcut luni de tratament în Israel, iar acum merge la recuperare la Târgu Mureş.

Soţul ei a deschis un process civil,  prin care cerea despăgubiri de 3 milioane de euro. Tribunalul Ilfov a decis acordarea de daune în valoare de 1,5 milioane de euro, iar suma trebuie plătită de Euroins, firma la care era asigurat şoferul vinovat de accident. De asemenea instanţa a mai decis ca femeia să primească şi 837 de lei pe lună, echivalentul salariului dacă ar fi fost aptă de muncă. Este cea mai mare despăgubire acordată în România. Anterior o tânără care a rămas fără un braţ într-un accident pe DN1 a primit un million de euro de la Conpania Naţională de Drumuri.

Liviu Neculicioiu, şoferul vinovat de accident, a fost deja judecat şi condamnat definitiv anul trecut pentru ucidere din culpă, având în vedere că bebeluşul femeii nu a supravieţuit.  A primit 2 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. De asemenea instanţa a obligat firma la care era asigurat şoferul să plătească 10.000 de lei daune civile şi 60.000 de euro daune morale soţului femeii rănite. Între timp a fost eliberat condiţionat în primăvara acestui an. În septembrie Liviu Niculicioiu a fost trimis în judecată şi pentru vătămarea corporal a femeii, iar procesul este pe rol.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *