Cele mai importante declarații ale killerului Proca: Plahotniuc a comandat asasinarea lui Gorbunțov

cms-image-000000547

Condamnat la 21 de ani de închisoare în România, killerul Vitalei Proca a oferit un interviu în exclusivitate pentru Jurnal TV. Acesta a declarat în premieră că politicianul Vladimir Plahotniuc este cel care a comandat asasinarea bancherului rus Gherman Gorbunțov.

Interlopul a oferit mai multe detalii despre cum Plahotniuc a încercat să-l determine să dea vina pe Renato Usatîi pentru comandarea asasinatului asupra lui Gorbunţov, dar şi alte informaţii despre viaţa lui Vladimir Plahotniuc.

Iată cele mai importante declarații: 

#1. Mi s-a propus să fac declaraţii mincinoase despre Renato Usatîi. Să argumentez, într-un fel sau altul, că ar fi omul care a comandat asasinarea lui Gherman Gorbunţov la Londra.

#2. A venit Radu Cijicenco din partea lui Vlad Plahotniuc şi mi-a propus atunci multe lucruri: să mă extrădeze în Moldova, să primesc sub o formă oarecare o sumă foarte mare de bani. L-am întrebat cum voi primi şi mi-a zis că sub forma unor alocaţii consistente, în câteva tranşe. În plus, au cerut nişte hârtii prin care să dovedească că Vlad Plahotniuc nu e vinovat, nu are nimic cu treaba asta.

#3. Am un mesaj pentru Gherman Gorbunţov, omul la viaţa căruia am atentat. El trebuie să înţeleagă că, acum patru ani, patru ani şi jumătate, era dispus prin avocatul lui care a ieşit la soacra mea, să plătească un milion de lire sterline ca să îi dau un nume.

#4. Da, într-adevăr, eu am fost omul care a ţinut degetul pe trăgaci. Da, eu sunt omul acela, dar dorinţa şi comanda e cu totul în altă parte. Comanda e a domnului Vlad Plahotniuc.

#5. Lui Vad Plahotniuc vreau să-i spun: „Măi omule, lasă-mă în pace. Vezi-ţi de politica ta, de treaba ta. Lasă-mi familia în pace”. De ce s-a luat de toată familia? Îl ţine pe cumnatul David sigilat în beci un an de zile. I s-a născut copilul şi nu i-au dat voie să-l vadă jumătate de an. Voi sunteţi nebuni? Îl duce în instanţă cu 30–40 de mascaţi. Omul ăsta a fost din partidul lor. David ştie multe lucruri despre dânsul, despre dânşii, despre procurori, despre Harunjen…

#6. El pregăteşte un om până îşi atinge scopul. Eu am avut mandat de 25 de ani acolo şi m-au pus în libertate după 13 ani, nu de flori de cuc. M-au lăsat liber un an, am stat acasă, una-alta. Mi-au dat mereu bani, mi-au adus pachete. Şi, la un moment dat, rămâi dator pe viaţă.

#7. Cred că problema cu Renato Usatîi e mai simplă. Îi deschizi un dosar, îi bagi un om ca mine, cu antecedente penale şi îl murdăreşti? E foarte aproape de la un pas până la altul. Până la urmă, croşetezi cum vrei. Dl Vlad are bloggeri, postează filme, trăim în veacul XXI, era tehnologiei.

#8. Dl Vlad Plahotniuc este foarte deştept şi pentru asta are stima mea. Fiecare om e în felul lui deştept, dar el pe cât e de deştept, pe atât e de pervers şi periculos.

#9. Deci, în cazul lui Plahotniuc e mai complicat, căci controlează totul, începând de la justiţie şi terminând cu politica şi legile. El e călare pe cal, dar poate să se întâmple să şchiopăteze calul.

#10. Eu am fost dator cu nişte bani, nu am putut să îi întorc. Mi s-a propus să fac ceea ce trebuia să fac la Londra, ca să ne achităm. Şi dacă nu a ieşit ceea ce trebuia să iasă la Londra, a rămas omul viu, am rămas din nou dator. Vino şi termină, ceea ce ai început acolo, termină aici şi gata.

#11. Pe urmă aş putea să mor de inimă, căci am probleme cu inima, de TBC, ori de ficat, pentru că am probleme cu ficatul. De ceva voi muri, căci la noi a murit multă lume în puşcărie, s-a sufocat sau altceva.

#12. Dacă dl Vlad Plahotniuc nu ar fi implicat în toată treaba asta, care ar fi intenţia să-mi aresteze familia? Care ar fi intenţia să îmi trimită oameni din echipa lui să-mi aducă şi să-mi scrie pe foaie ce trebuie să spun eu? Să scriu declaraţie pe numele procurorului general al ţării, să o consemneze aici prin ştampilă şi să o trimit încolo. Care ar fi motivul?

#13. Vlad Plahotniuc e consumator de droguri, în special de cocaină. În momentul în care ai atâtea pe cap, îţi trebuie linişte şi, în acelaşi timp, repeziciune. Cocaina îţi dă liniştea şi forţa necesară.

#14. Ultima noutate pe care am aflat-o eu m-a pus în gardă. Ei s-au gândit să îi deschidă un dosar nevestei mele pentru copii mici (…)  Nu că ar vinde copii mici, dar pornografie cu copii mici, ceva de genul…

#15. Mi se propunea simplu: „Vino acasă, rezolvăm şi tot aşa”. Mi s-a spus şi la telefon: „Hai, mă, stă ăla (Vanea Pisateli) pentru un triplu omor în Moldova şi tu stai aici pentru unul zgârâiat, împuşcat, nici nu e mort, nimic, stai cu 21 de ani. La noi se va face o rejudecare, îţi dă vreo 10–11 ani şi cu asta închidem subiectul”. Mi se fac nişte oferte, dar trebuia să îl scot definitiv (pe Plahotniuc) din schema asta. Asta s-a urmărit, acesta a fost scopul.

#16. A fost spus ca în toate aceste locuri ceea ce îl viza pe dl Plahotniuc, să spun că nu-l cunosc pe acest om, nu am cu el nimic, să îl scot definitiv din schemă. Dar nu e aşa, pentru că el e tartorul, el e capul la toate astea.

#17. Domnul Plahotniuc e maestru în asta, încă de pe timpurile când ducea femei la nemţi.

#18. Dar îmi dau cuvântul de bărbat că dacă vine el aici, în România, ies cu el la confruntare, ne ducem ambii la poligraf.

#19. În cazul lui Vladimir Plahotniuc, bănuiesc că o să îi facă o citaţie mai oficială. Aici depinde de el, dacă nu are cumva programul încărcat.

#20. Trebuie să vă fie clar, în această afacere sunt implicaţi patru oameni, şi anume Vlad Plahotniuc, Vanea Pisateli, Valera Halupa şi eu. Şi toată lumea care a fost trimisă de Plahotniuc prin intermediul procurorilor, persoanelor care s-au dus la soacră-mea. Toţi fac parte din echipa lui Plahotniuc.

Citește articolul integral aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente