Jurnalul se numără printre cele 470.000 de documente adunate din casa în care  Bin Laden a fost ucis, documente care au fost făcute publice miercuri de CIA "în interesul transparenţei şi pentru a sprijini opinia publică în a înţelege fenomenul al - Qaida şi pe Bin Laden", relatează News.ro. Deşi până acum au mai existat informaţii conform cărora bin Laden a călătorit în Occident, aceasta este prima confirmare.

El a mers pentru prima dată în Occident pentru a fi supus unui tratament, nespecificat, când era în clasa a şasea şi avea 13 ani.

În anul următor, adolescentul, fiu al unui miliardar saudit cu afaceri în domeniul construcţiilor, a stat 10 luni în Marea Britanie, la studii. Bin Laden nu oferă alte detalii, dar se pare că a urmat cursuri de limba engleză la Oxford.

În jurnal, Bin Laden prezintă vizitele la casa lui Shakespeare din Stratford- upon- Avon, dar spune că nu a fost impresionat de societatea britanică.

El recunoaşte că vârsta nu îi permitea să îşi formeze o imagine completă despre viaţa în Marea Britanie, însă remarcă faptul că mergea în fiecare duminică să viziteze casa lui Shakespeare.

"Nu am fost impresionat şi am constatat că erau o societate diferită de a noastră şi o societate cu principii morale permisive", mai notează Bin Laden în jurnal.