Potrivit sursei citate, Williamson nu are experienţă în domeniul Apărării şi nu a mai ocupat niciodată o funcţie atât de înaltă, însă este considerat a fi unul dintre cei mai promiţători tineri politicieni britanici.

Cu o zi mai devreme, Michael Fallon şi-a anunţat demisia din funcţia de ministru al Apărării, pe fondul unor acuzaţii de abuz sexual. Fallon fusese acuzat că a pus mâna pe genunchiul jurnalistei radio Julia Hartley-Brewer în 2002, gest catalogat de către femeia în cauză drept "uşor amuzant".

”O serie de acuzaţii au apărut în legătură cu mai mulţi parlamentari în ultimele zile, inclusiv despre comportamentul meu anterior. Multe dintre acestea sunt false, dar accept că în trecut nu m-am ridicat la standardele ridicate cerute în cadrul forţelor armate. Am reflectat asupra poziţiei mele şi, prin urmare, demisionez din funcţia de ministru al Apărării. A fost un privilegiu să fiu ministru al Apărării în ultimii trei ani şi jumătate", a precizat Fallon în scrisoarea de demisie înaintată premierului Theresa May.