12:13:37 19.04.2024
Stiri

Fostul lider catalan riscă să fie EXTRĂDAT din Belgia

Știri 02.11.2017 16:00 Vizualizări1106 Autor: Ziarul National
Fostul lider catalan riscă să fie EXTRĂDAT din Belgia The Sun


Procesul împotriva fostului șef al executivului catalan Carles Puigdemont și altor membri ai cabinetului său destituit a început astăzi la Madrid, în contextul în care Puigdemont se află încă la Bruxelles și există posibilitatea prezentării de către Spania a unei cereri de extrădare pe numele său dacă el nu se prezintă în fața instanței, notează dpa.

Paul Bekaert, avocatul belgian al lui Puigdemont, a anunțat că acesta nu va reveni în Spania pentru proces și a propus în schimb ca anchetarea clientului său să se desfășoare în Belgia.

Audiența Națională a emis marți o citație pe numele lui Carles Puigdemont și al altor foști colaboratori ai săi pentru a compărea în fața instanței. În timp ce Joaquim Forn și Dolors Bassa, foști membri ai executivului catalan, au revenit marți seară la Barcelona, Puigdemont a rămas la Bruxelles.

Dacă fostul șef al executivului catalan nu se prezintă în fața judecătorilor spanioli pentru a depune mărturie, „va exista probabil o cerere de extrădare adresată Belgiei și poliția belgiană îl va reține”, a declarat Esteban Gonzalez Pons, eurodeputat spaniol din partea Partidului Popular (PP), pentru postul spaniol public de radio.

Puigdemont a ajuns luni la Bruxelles împreună cu mai mulți membri ai fostului său cabinet. După sosirea în capitala belgiană, el a promis că va continua să lupte pentru independența Cataloniei.

Procurorul general al Spaniei a anunțat luni că a cerut inculparea pentru nesupunere, răzvrătire și delapidare de fonduri a membrilor fostului executiv catalan condus Carles Puigdemont, precum și a membrilor parlamentului regional catalan care la 27 octombrie a votat declarația unilaterală de independență a Cataloniei. Dacă vor ajunge în fața instanței și vor fi găsiți vinovați, politicienii catalani riscă până la 30 de ani de închisoare.

Premierul spaniol Mariano Rajoy a anunțat vineri preluarea controlului direct asupra Cataloniei de către guvernul de la Madrid, a destituit guvernul secesionist, a dizolvat parlamentul regional și a convocat alegeri anticipate în regiune pentru data de 21 decembrie. Totuși, unii dintre cei mai importanți membri ai administrației catalane, inclusiv liderul executivului Carles Puigdemont și adjunctul său, Oriol Junqueras, au declarat că nu vor accepta aceste măsuri și că numai populația Cataloniei îi poate destitui.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md