(VIDEO) Telefonul care scoate „cel mai puternic sunet din toate timpurile”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Producătorul de accesorii pentru gaming Razer a prezentat primul său smartphone, numit simplu Razer Phone și a anunțat data de lansare și prețul acestuia.

Razer Phone nu are un design fantezist, precum iPhone X sau Note 8, cu rame ultra-înguste. În schimb, se diferenţiază prin dotările multimedia care ies în evidenţă când vine vorba de muzică, filme şi, mai ales, jocuri.

Construit din aluminiu, Razer Phone are două difuzoare frontale, fiecare cu propriul amplificator. Este primul telefon cu certificare THX, o certificare care se acordă dispozitivelor cu o calitate foarte bună a sunetului.

Cei de la Razer susţin că „este telefonul care scoate cel mai puternic sunet din toate timpurile”, dar, pe de altă parte, unii dintre utilizatori vor fi dezamăgiţi de lipsa ieşirii audio de 3,5 mm care este totuşi compensată printr-un adaptor USB-C inclus în pachet.

Cum, alături de sunet, şi imaginea este importantă pentru gaming, producătorul a încercat să vină cu ceva diferit şi aici. Ecranul QHD de 5,7 inch are o rată de împrospătare de 120 Hz, de două ori mai mare decât ceea ce oferă restul dispozitivelor mobile. Doar seria iPad Pro de la Apple mai oferă aşa ceva.

În plus, tot pe partea video, Razer Phone realizează o sincronizare între cipul grafic şi ecran pentru a nu exista nicio întârziere în afişarea imaginii. Tehnologia se numeşte UltraMotion şi a fost dezvoltată împreună cu Qualcomm.

În rest, Razer Phone are caracteristicile unui smartphone de top, în frunte cu un procesor Snapdragon 835 şi 8 GB memorie RAM. Spaţiu de stocare intern este de 64 GB şi poate fi extins prin intermediul unui card de memorie.

Nu lipseşte nici senzorul de amprente, care a fost integrat în butonul Power montat pe lateral. Partea foto este asigurată de un sistem dual, compus dintr-o cameră de 12 MP cu apertură f/1.75 şi una de 13 MP cu f/2.6.

Razer Phone are în dotare o baterie de 4.000 mAh care, conform producătorului, oferă o autonomie de 12,5 ore pentru filme şi 63,5 ore pentru muzică. Amatorii de jocuri pe telefon se pot aştepta la o autonomie de aproximativ 7 ore în acest caz.

Primul smartphone Razer va putea fi cumpărat de pe magazinul online al producătorului începând cu 17 noiembrie şi va costa 700 de dolari.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...