/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Bombe de ultimă generație și alerta ISW. Ucraina a retras tancurile Abrams de pe linia frontului

/VIDEO/ Un taximetrist beat criță a uitat unde-i este mașina. Automobilul a fost reținut la parcarea cu plată a poliției

missing
02 noiembrie 2017, ora 11:30

Ofiţerii de investigaţii au iniţat cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor, stabilind alte detalii decât cele declarate de taximetrist.

Potrivit informaţiilor acumulate, în aceeași zi taximetristul împreună cu un prieten ar fi servit băuturi alcoolice în oraşul Orhei, după care s-ar fi deplasat spre municipiul Chişinău, la volan aflându-se amicul său.

În timpul deplasării aceștia au fost stopaţi de către agenții de patrulare şi documentaţi conform procedurii, iar automobilul a fost reținut la parcarea cu plată, întrucât șoferul s-ar fi aflat în stare de ebrietate la volan. Respectiv, taximetristul nu şi-ar fi amintit exact unde se află automobilul, deoarece era prea beat.

În acest context, a fost dispusă inițierea unei cauze penale pentru declaraţii mincinoase şi riscă amendă în mărime de pînă la 13.000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 2 ani, în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 2 ani.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram