Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
01.11.2017

AP EURONEST solicită aplicarea măsurilor necesare în combaterea propagandei antieuropene

Adunarea Parlamentară EURONEST solicită statelor membre UE și țărilor din cadrul Parteneriatului Estic să aplice măsurile necesare în scopul combaterii propagandei antieuropene. Declarația a fost adoptată de Biroul Permanent al AP EURONEST, care s-a convocat ieri în ședință, la Kiev. Parlamentul Republicii Moldova a fost reprezentat de deputatul Marian Lupu, Copreședinte al AP EURONEST.

Biroul Permanent solicită identificarea bunelor practici pentru a asigura informarea corectă în contextul în care actorii străini duc o propagandă antieuropeană agresivă și invazivă în statele membre UE și în țările Parteneriatului Estic. Totodată, documentul critică cu severitate încercările externe de a influența opinia publică prin intermediul propagandei și dezinformării și atrage atenția la vulnerabilitatea mass-mediei în fața influențelor externe.

Tot în cadrul ședinței de ieri, a fost aprobat mesajul copreședinților AP EURONEST către Summitul Parteneriatului Estic din 27 noiembrie, adresat șefilor de state și guverne. Documentul se referă la aprofundarea susținerii de către UE în special a statelor semnatare a Acordului de Asociere (Georgia, Republica Moldova și Ucraina) prin aplicarea principiului ”mai mult pentru mai mult”. În mesaj se menționează importanța unui sprijin mai consolidat pentru implementarea Acordului de Asociere și aplicarea unei poziții diferențiate, mai active în raport cu statele asociate, prin oferirea oportunităților adiționale. Aceste oportunități ar trebui să includă, pentru început, anularea taxelor de roaming pentru statele asociate, tarife preferențiale, iar, ulterior, integrarea transporturilor naționale în sistemul european de transport, parteneriate la nivel industrial în cadrul programelor europene, asocierea la spațiul Schengen etc. Totodată, se propune formarea unui fond de investiții pentru statele asociate.

Delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la cea de-a VI-a Sesiune plenară a Adunării Parlamentare EURONEST. Evenimentul are loc în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie 2017, la Kiev, Ucraina. Din componența delegației conduse de Marian Lupu, șeful delegației Parlamentului la AP EURONEST, fac parte deputații Dumitru Diacov, Oxana Domenti, Vadim Pistrinciuc, Anatolie Zagorodnîi și Ion Apostol, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus