Curtea de Conturi a arătat că statul a privatizat în perioada 1993-2003, ca urmare a programelor implementate, 258 de întreprinderi din sectorul construcţiilor. Auditorii au explicat că acest proces nu a asigurat în toate cazurile obţinerea unor avantaje în favoarea statului, vinovată fiind instituţia responsabilă de privatizare care în perioada respectivă şi-a schimbat de mai multe ori denumirea şi conducerea. Patrimoniul din acest domeniu a fost dat în arendă, reorganizat în societăţi pe acţiuni în lipsa unei legislaţii clare. Astfel, au ajuns societăţi pe acţiuni mai multe întreprinderi de arendă, cum ar fi Monolit, Consocivil, Monttehsan, Lusmecon sau Consam. Ulterior, a fost creată o comisie care trebuia să examineze legalitatea fondării întreprinderilor de arendă şi veridicitatea valorii acestora.
Totuşi, nu s-a mai aflat nimic despre activitatea acestei comisii şi nici despre ce a depistat. În acelaşi timp, cei care luau în arendă patrimoniul statului trebuiau să restituie bunurile în starea care le-a primit, însă legislaţia nu a fost respectată. „Mai mult decât atât, la acel moment, majoritatea întreprinderilor de arendă reorganizate în societăţi pe acţiuni, reieşind din termenele stabilite de păstrare, au nimicit documentele care serveau drept bază pentru calcularea cotei statului şi colectivului de arendă”, se mai arată în raportul Curţii de Conturi.
Privatizare fără urme
De asemenea, documentele privind privatizarea fostelor întreprinderi de stat din construcţii nu au fost păstrate de către departamentul responsabil de privatizări, iar dosarele privind aceste companii erau într-o stare deplorabilă.
După ce în anul 1996 Curtea a cerut conducerii Republicii Moldova o evaluare a produsului de arendă în toate societăţile pe acţiuni reorganizate, cota celor care au preluat anumite cote în capitalul social ale acestor întreprinderi a înregistrat o diminuare a valorii de 61 milioane de lei. În acelaşi timp, s-a constatat că privatizarea acestora era imposibilă.
Ulterior, mai multe întreprinderi, cum ar fi Monolit, Consind-Prim sau Consocivil şi-au legalizat produsul de arendă inclus în capitalul social, achitând plata conform legislaţiei care a fost în cazul acestor întreprinderi între circa 11.000 de lei şi 24.800 de lei. În cazul Consicivil nu a fost clar cum statul a ajuns la o cotă de 33,52%, deşi la înfiinţare deţinea 86%, iar valoarea patrimoniului statului a fost diminuată cu 31.600 de lei. Valoarea fondurilor fixe deţinute de Monolit era cu 6,9 milioane de ruble faţă de cea reală, iar în cazul societăţii Precon – cu 4,8 milioane de lei.
Referitor la modul dubios cum au avut loc aceste privatizări, auditorii au spus că Precon a luat un credit de 500.000 de lei garantat de Ministerul Finanţelor, iar ulterior acesta a fost achitat din bugetul de stat, suma fiind de 675.700 de lei. De asemenea, în 2001 au fost vândute şase din cele şapte clădiri deţinute de Precon, suma de 224.700 de lei nefiind transferată în bugetul de stat, dar tot pe conturile companiei. Astfel, întreprinderea în care statul deţinea 60% din acţiuni a rămas fără o parte importantă din capital, iar datoria faţă de stat aşa şi nu a fost stinsă. Tot în 2001, Precon a rămas fără construcţii în valoare de 651.000 de lei după ce acestea au fost vândute pentru a stinge datorii de peste 470.000 de lei faţă de Zorile şi Termocom.
Scheme prin care firmele au fost falimentate
Aceeaşi situaţie se atesta şi în cazul societăţilor Macara, Consam şi Mecaindmontaj. „Ca rezultat al iresponsabilităţii reprezentanţilor statului la administrarea societăţilor pe acţiuni formate cu participarea capitalului de stat, majoritatea acestora au ajuns într-o situaţie financiară dificilă, atractivitatea lor pentru posibilii investitori scăzând brusc”, menţionează autorii raportului.
Prin urmare, aceste companii ale statului au ajuns să fie vândute la preţuri cu mult mai mici decât valoarea lor reală de altădată, diferenţa fiind de 4-10 ori. Astfel, acţiunile Oţelcon au fost vândute la bursă la un preţ de nouă ori mai mic, valoarea diminuată fiind de 624.300 de lei, ale societăţii Edificiu – de şapte ori mai mic (valoarea diminuată, cu 165.300 de lei), Lusmecon – de cinci ori (valoarea diminuată, cu 3,1 milioane lei). Şi alte întreprinderi de stat în construcţii, cum ar fi Chişinău-Coninvest, Vita-Nova, Faur Constructorul, au fost vândute ca la second-hand, suma totală cu care a fost prejudiciat statul fiind de 5,37 milioane de lei.
Astfel, o mare parte din patrimoniul statului a fost irosit, iar multe companii au devenit nerentabile şi şi-au sistat activitatea. O schemă dezvăluită de Curtea de Conturi arată că patrimoniul companiei CIMS-73, cum ar fi tehnică auto sau macarale, dar şi un bloc cu 72 de apartamente au fost vândute ilegal sub semnătura preşedintelui Moldagroconstrucţia. Ceea ce a mai rămas a fost transmis în 2000 de către Departamentul Privatizării unei companii care a fost fondată doar cu 7 zile înainte de primirea patrimoniului în valoare de 423.700 de lei, CIMS-73 fiind astfel falimentată.
Prin astfel de scheme au fost aduse la faliment sau reorganizate în mod dubios întreprinderi ca Zebo, Zidarul Iscusit sau Macara. Chişinău-Coninvest a participat în lipsa unei evaluări ale experţilor la fondarea Tehno-Ilat-Bloc şi a fost reorganizată în holding. Curtea de Conturi a mai depistat în 2004 că 86% din acţiunile societăţii Edificiu erau deţinute de nouă persoane care o conduceau şi de membrii familiilor acestora.
Tranzacţii suspecte la Macara
Multe din întreprinderile care apar în raport au ajuns pe mâinile unor persoane cunoscute în businessul moldovenesc, a funcţionarilor sau au ajuns fondatoare ale altor firme. De exemplu, Comisia Naţională a Pieţei Financiare semnala în 2008, referindu-se la societatea Macara, care este condusă de Petru Neghină, nereguli în tranzacţii cu o mare parte din acţiunile acesteia, fiind implicat Registratorul independent „Sibila”. (Detalii aici)
De asemenea, o decizie judecătorească publicată în 2013 arată că Petru Neghină a fost acuzat de faptul că împreună cu Marin Neghină şi Iurie Bodnari, în comun cu directorul „Sibila”, l-ar fi deposedat prin înşelăciune şi abuz de încredere pe Victor Zaharov. Potrivit informaţiilor din sentinţă, sub pretextul că Neghină i-ar fi datorat lui Zaharov suma de 70 de lei, i-ar fi cerut buletinul de identitate şi, astfel, l-ar fi lăsat pe cel din urmă fără 167 de acţiuni, la preţul de 7 lei. Prin urmare, magistraţii de la Curtea Supremă de Justiţie au dispus rejudecarea cazului, însă a fost imposibil să identificăm care a fost soarta dosarului.
Cine sunt stăpânii puţinelor companii rămase
O altă companie menţionată în raportul Curţii de Conturi este Monolit – fondată de companiile ce aparţin unuia dintre cei mai bogaţi businessmani moldoveni, Vladimir Jardan. De asemenea, firma Consocivil este condusă acum de Ivan Tulbu, însă aceasta a fost pomenită recent într-un scandal în care figura fostul director, Arsenie Untilov.
Potrivit mold-street.com, ex-procurorul general Valeriu Balaban, reţinut în vara acestui an, ar fi dispus în 2005 cumpărarea de la Consocivil a unui imobil nefinalizat, proprietate a companiei, la un preţ de 9 milioane de lei, deşi valoarea de piaţă era de 2,5 milioane de lei. În acelaşi timp, actualul şef al companiei, Ivan Tulbu, a vorbit pentru mybusiness.md despre faptul că firma Consocivil se implică în mai multe proiecte şi are planuri în ceea ce priveşte extinderea activităţii. Totuşi, publicaţia notează că întreprinderea era una dintre cele mai mari în domeniul construcţiilor, având 1.500 de angajaţi, iar acum numărul acestora este de circa 100, iar ca urmare a optimizării au fost închise toate cele nouă filiale, activând doar cea din Chişinău. Totuşi, întreprinderea este în lista celor mai mari contribuabili din 2016.
Afacere gestionată de un fost deputat şi familia sa
O altă mare întreprindere reorganizată cu nereguli, Lusmecon, este condusă astăzi de familia fostului deputat Anatolie Ghilaş, care din 2011 este şef al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru. Potrivit publicaţiei Ziarul de Gardă, fiul său, Alexandru Ghilaş, este administratorul firmei, iar preşedintele Consiliului de administraţie este soţia fostului deputat – Galina Ghilaş. Lusmecon a obţinut contracte cu statul de sute de milioane de lei.
Precon, administrată de Valentin Dodi şi Valentin Câşlaru, este în proces de lichidare din mai 2005, capitalul social al acesteia fiind estimat la 333.396 de lei. Cei doi sunt, la rândul lor, fondatori ai mai multor firme. Şi în cazul Chişinău-Coninvest, administratorul Marin Cecan este fondator la mai multe întreprinderi. Victor Borşa este cel care administrează compania Edificiu, care este unul din fondatorii Centrului comercial Compas-Pas. Ziarul de Gardă a scris în 2009 că un acţionar s-a retras din cadrul întreprinderii şi după ce a intrat în posesia blocului administrativ al companiei şi a unui teren aferent. Deşi acţionarul Semion Untu, care deţinea circa 20% din companie, ştia despre faptul că o parte din lot ar fi trebuit să rămână societăţii pe acţiuni, acesta a pretins prin intermediul unei firme create imediat după plecare suprafaţa care a fost deja privatizată de Edificiu, iar instanţa de judecată i-a dat dreptate.
Menţionăm că reprezentanţii Curţii de Conturi concluzionau că din cauza iresponsabilităţii celor care s-au aflat la putere în cele 2 decenii de perioadă postprivatizare, a lipsei unui program eficient în acest sens, precum şi a eschivării departamentelor de privatizare şi a ministerelor de la gestionarea patrimoniului de stat în construcţii a dus la distrugerea în mare parte a acestuia.
Jurnal.md
