Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Reacția lui Rogozin la decizia…

Reacția lui Rogozin la decizia de ieri a Curții Constituționale

La patru ani de când Curtea Constituțională (CC) a emis o Hotărâre prin care a statuat că limba oficială în R. Moldova este limba română și nu „limba moldovenească funcționând pe baza grafiei latine”, deputații încă nu au modificat textul articolului 13 din Constituție. Sintagma „limba română” ar putea, totuși, să fie introdusă în legea supremă dacă cel puțin 67 de parlamentari vor susține un proiect de lege în acest sens, avizat pozitiv la 31 octombrie de către Curtea Constituțională.

Această hotărâre a Curții Constituționale a nemulțumit nu doar pe șeful statului, Igor Dodon, care declară oficial că vorbește limba moldovenească, dar și pe vicepremierul Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin. Acesta a scris pe o rețea de socializare că nu este uimit de avizul pozitiv al CC privind introducerea sintagmei „limba română”.

„De ce să ne uimim? Dacă din cei șase membri ai Curții Constituționale din R. Moldova, cinci au pașapoarte românești”, a ironizat vicepremierul rus.

Avizul Curţii este definitiv, nu poate fi supus nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al R. Moldova.

Deși, avizul de ieri nu aduce nicio noutate și nu vine decât să confirme obligativitatea executării Hotărârii CC de acum patru ani, șeful statului nu a ezitat să aducă critici la adresa judecătorilor constituționali. Igor Dodon i-a comparat cu „mercenari cu soldă străină” și a calificat modificarea legislativă drept un „proiect unionist de lichidare a identității moldovenești”.

Dodon invocă faptul că „majoritatea absolută a populației băștinașe a R. Moldova consideră că vorbește în limba moldovenească”, iar dacă sunt dubii în această privință, trebuie să organizeze un referendum.

Șeful statului afirmă că „acțiunile și declarațiile membrilor CC vor fi supuse unei analize juridice minuțioase odată cu schimbarea guvernării, după alegerile parlamentare, și vor fi tratate în contextul abuzurilor comise în adresa Constituției și a intereselor naționale ale statului suveran moldovenesc”.