Nume
Parola
Vizualizări: 1649
Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) își consolidează colaborarea cu Asociația Autorităților Locale Letone
1 Noiembrie 2017 — O delegație a Asociației Autorităților Locale Letone, condusă de Președintele Gints Kaminskis, însoțit de vicepreședinții Andris Ravinsh și Gints Kukainis, dar și de Secretarul General Mudite Priede au efectuat, în perioada 29-31 octombrie, curent, o vizită de lucru în Republica Moldova. În cadrul vizitei, delegația letonă a avut întrevederi cu conducerea Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), cu primari, precum și cu ambasadorul Republicii Letonia în Republica Moldova.
Scopul vizitei delegației letone a fost să evalueze cooperarea dintre autoritățile locale și asociațiile acestora din Letonia și Republica Moldova, și să abordeze subiecte privind perspectivele de aprofundare a cooperării bilaterală, identificarea problemelor și soluțiilor posibile pentru a facilita un parteneriat de lucru mai strâns între autoritățile locale letone și cele moldovenești, precum și de a crea premise pentru un dialog național de succes întru cooperarea pentru dezvoltare.
Vizita de lucru a fost organizată în cadrul proiectului „Cooperarea în scopul consolidării capacităților autorităților locale și regionale, promovarea dezvoltării țărilor partenere ale UE". Proiectul a fost finanțat de Comisia Europeană și Ministerul Afacerilor Externe al Letoniei.
Proiectul își propune să consolideze dialogul multilateral privind cooperarea pentru dezvoltarea între guvernele, ministerele afacerilor externe, agențiile guvernamentale și organizațiile non-guvernamentale active în domeniu. Proiectul implică 30 de parteneri care reprezintă asociații ale autorităților locale, precum și autorități locale și regionale selectate.
În cadrul proiectului deja au fost implementate mai multe activități. Totodată, sunt planificate o serie de alte acțiuni pentru a consolida dialogul privind cooperarea pentru dezvoltare.
De asemenea, se dorește inițierea organizării Zilelor de solidaritate locală, în cursul cărora autoritățile și cetățenii să fie informați despre problemele de cooperare pentru dezvoltare. Asemenea evenimente de solidaritate locală au deja loc, în mod regulat, în Franța și Spania. Anul trecut, Zilele Solidarității Locale au avut loc în regiunea Vidzeme din Letonia, iar la mijlocul lunii noiembrie, curent, evenimente similare vor avea loc în municipiul Jaunpils.
În 2018 în cadrul proiectului „Cooperarea în scopul consolidării capacităților autorităților locale și regionale, în scopul promovării dezvoltării țărilor partenere ale UE "pentru reprezentanții autorităților locale din Republica Moldova va fi organizată o vizită de studiu în Letonia. În timpul vizitei, se propune identificarea celor mai utile și interesante practici ce ar putea fi aplicate de către municipalitățile din Republica Moldova.

Serviciul de Comunicare al CALM
tel. 22-35-09, info@calm.md

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă