11:37:11 19.04.2024
Stiri

SUA analizează OPȚIUNILE militare pentru Coreea de Nord. Estimare: 300.000 de morți în primele zile

Știri 01.11.2017 09:01 Vizualizări1821 Autor: Ziarul National
SUA analizează OPȚIUNILE militare pentru Coreea de Nord. Estimare: 300.000 de morți în primele zile sursa: google.ro


Un raport al Congresului Statelor Unite a identificat şapte opţiuni militare pentru a face faţă ameninţării programului cu arme nucleare din Coreea de Nord, relatează site-ul agenţiei Yonhap, citat de Mediafax.

Serviciul de Cercetare al Congresului oferă variante care pornesc de la limitarea situaţiei şi acţiuni de descurajare până la schimbarea regimului de la Phenian şi retragerea completă a trupelor americane din Coreea de Sud.

Celelalte opţiuni sunt menţinerea stării de alertă militară, „contracararea achiziţionării de către Coreea de Nord a unor sisteme de livrare capabile să ameninţe Statele Unite”, prin doborârea tuturor rachetelor balistice testate de către Phenian şi eliminarea instalaţiilor nucleare şi pentru activităţi asociate.

Raportul Congresului SUA avertizează că un eventual conflict militar în Peninsula Coreeană ar putea produce până la 300.000 de morţi în primele zile de luptă. Estimarea se bazează pe premisa că nord-coreenii vor utiliza doar muniţii convenţionale, nu arme nucleare. Totodată, Coreea de Nord ar putea să lanseze rachete spre Japonia, inclusiv asupra bazelor militare americane staţionate acolo.

„Escaladarea unui conflict militar în peninsulă ar putea afecta în jur de 25 de milioane de oameni din ambele părţi ale frontierei, incluzând cel puţin 100.000 de cetăţeni americani (estimările se ridică la 500.000). Chiar dacă (Coreea de Nord) utilizează doar muniţiile sale convenţionale, estimările variază între 30.000 şi 300.000 de morţi în primele zile de luptă”, se arată în documentul prezentat în Congresul Statelor Unite.

Costurile unui război convenţional ar putea atinge 70% din produsul intern brut anual al Coreei de Sud, care a fost de 1,4 trilioane de dolari în 2016, se mai arată în raport.

Raportul vine pe fondul escaladării tensiunilor din Peninsula Coreeană, iar Statele Unite susţin că regimul de la Phenian şi-a construit un arsenal nuclear pentru a putea ameninţa alte state. Preşedintele american Donald Trump a avertizat că va „distruge” Coreea de Nord în cazul în care liderul de la Phenian, Kim Jong-Un, va asuma „misiunea sinucigaşă” de a ameninţa Statele Unite.

Sursa: mediafax.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md