Încă un deces în Penitenciarul nr. 13

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit mort, în această dimineață, în Penitenciarul nr.13, din Chișinău. Potrivit, reprezentanților instituției, acesta nu avea semne de violență, constatările preliminare ale medicilor fiind moarte subită. Informaţia a fost confirmată pentru Independent.md de către şeful Serviciului de presă al Departamentului Instituţii Penitenciare, Oleg Pantea.

Reprezentanții Penitenciarului spun că bărbatul în vârstă de 30 de ani se afla în custodia instituției din luna mai a anului curent, fiind transferat din Federația Rusă. Acesta nu se afla la evidența medicului și nici nu s-a plâns de probleme de sănătate, în timpul deținerii.

Imediat au fost informate organele procuraturii și Avocatul Poporului, iar corpul neînsuflețit a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru stabilirea cauzei decesului.

La moment, administrația penitenciarului întreprinde măsuri pentru căutarea rudelor deținutului în regiunea Odesa, Ucraina, și informarea acestora despre deces.

De menționat că, la sfârșitul lunii august curent într-un penitenciar a decedat Andrei Brăguța, reținut după ce s-a certat cu agenții Poliţiei de Patrulare care îl amendaseră pentru depășirea limitei de viteză. Rudele acestuia susțin că bărbatul ar fi fost bătut în penitenciar, unde a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Şapte persoane, patru deținuți şi 3 polițiști, se află, la moment, pe banca acuzaților.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...