Serviciul de prevenire și combatere a spălării banilor iese din subordonarea CNA

Domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor va fi prerogativa unei agenții noi, care va avea un rol de informare și va fi demilitarizată.

Anunțul a fost făcut de către ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, în cadrul briefingului de presă al PDM, în contextul prezentării proiectului de lege privind reducerea presiunii asupra agenților economici. Cebotari a menționat că noua instituție va fi autonomă și mai puternică și se va concentra pe analizarea informației și sesizarea organelor responsabile. De asemenea, agenția nou-formată va ieși din subordinea Centrului Național Anticorupție.

„Serviciul de prevenire și combatere a spălării banilor se transformă într-o agenție de informații financiare, demilitarizată, mai autonomă în acțiuni, mai independentă și mai puternică, dotată cu resurse umane și materiale adecvate care se va concentra pe analiza informațiilor, diseminarea acestora și sesizarea organelor interesate pentru a preveni anumite abuzuri sau anumite acte de spălări de bani sau ilegalități comise în procesul de operare cu banii. Și, respectiv, aceasta nu va mai fi subordonată Centrului Național Anticorupție așa cum este astăzi”, a declarat Vladimir Cebotari.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.