02:11:50 29.03.2024
Stiri

(DOC) Primele măsuri menite să REDUCĂ PRESIUNEA organelor de drept asupra agenților economici. MAI și CNA nu vor mai avea dreptul să efectueze CONTROALE

Economie 31.10.2017 13:00 Vizualizări1880 Autor: Ziarul National
(DOC) Primele măsuri menite să REDUCĂ PRESIUNEA organelor de drept asupra agenților economici. MAI și CNA nu vor mai avea dreptul să efectueze CONTROALE privesc.eu


Ministerul Justiției propune astăzi spre consultări publice un proiect de lege pentru modificarea mai multor articole ale Codului Penal, celui de Procedură Penală, Codului Contravențional, Legii cu privire la controlul de stat și ale celei cu privire la Serviciului de Informații și Securitate. Scopul declarat al acestora este „minimalizarea abuzurilor autorităților statului pentru a facilita activitatea de business în R. Moldova”.

„Proiectul are ca scop reducerea presiunii asupra mediului de afaceri din partea instituțiilor de forță, în procesul de constatare și investigare a unor fapte, pretinse a fi încadrate în componențele prevăzute de Codul Penal sau cel Contravențional”, a afirmat ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, după ședința săptămânală de astăzi a Partidului Democrat.

Astfel, noile prevederi vor interzice ridicarea documentelor, suporturilor de informație sau chiar și a bunurilor utilizate în procesul economic, fără de care este imposibilă continuarea activității agenților economici. Va fi introdus mecanismul de garanții financiare asupra acelora ce cad sub incidența sechestrării.

De asemenea, se propune excluderea aplicării măsurilor de arest în cazul infracțiunilor economice pentru care este prevăzută pedeapsa cu închisoarea de la 5 ani. Agenților economici le va fi stabilit un mecanism de înlăturare benevolă a neconformităților, odată realizată fiind exclus caracterul penal al faptei.

„Vrem să transferăm competența de constatare a indicilor constitutivi ai infracțiunilor de la MAI și CNA către instituțiile investite cu dreptul de control într-un anumit domeniu și trecerea urmăririi penale a acestor fapte către Procuratură. Suplimentar, venim cu o rescriere a procedurii contravenționale - să fie una simplă, debirocratizată, rapidă și cu o intervenție rapidă din partea statului, respectând dreptul la contestare în instanța de judecată", a subliniat ministrul Justiției.

Potrivit inițiativei, va fi revăzut locul și rolul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), astfel încât acesta să se concentreze pe acțiuni ce constituie amenințare pentru „independenţa, suveranitatea, unitatea, integritatea teritorială, ordinea constituţională, dezvoltarea democratică, securitatea internă a statului, societății și cetățenilor, statalitatea Moldovei, vitalitatea și funcționarea stabilă a celor mai importante ramuri ale economiei naționale”.

„Deci, acest proiect are ca esență scoaterea presiunii de pe agenții economici. Suntem siguri că efectele vor fi resimțite prin crearea locurilor noi de muncă, dar și încasări la Bugetul de Stat”, a conchis sursa citată.

Documentul a fost elaborat în baza consultărilor cu mediul de afaceri, desfășurând mai multe discuții pe platforma Consiliului Economic al prim-ministrului, dar și în dialog direct a Ministerului Justiției purtat cu reprezentanții societății civile, Procuratura, Ministerul Afacerilor Interne, Centrul Național Anticorupție etc.

Proiectul poate fi accesat AICI.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md