Aproape un miliard de lei recuperați în urma lichidării bancilor. Care instituție a întors cei mai mulți bani

cms-image-000001430-e1488567281881-770×388

Lichidatorii „Băncii de Economii SA”, BC „Banca Socială” SA și B.C. „Unibank” au reușit până acum să recupereze 932 de milioane de lei. Asta în condițiile în care Banca Națională a Moldovei (BNM) le-a oferit, pe parcursul anilor 2014-2015, credite de urgență asigurate cu garanții de stat în sumă totală de peste 14 miliarde de lei.

Potrivit datelor prezentate de BNM, cei mai mulți bani, peste 586 de milioane de lei, au fost încasați din rambursarea crediteloor. Alte 83 de milioane de lei au fost recuperate din vânzarea bunurilor gajate.

Cele mai mari încasări din rambursarea creditelor au fost înregistrate de BC „Banca Socială” SA – aproape 295 de milioane de lei. Cât privește încasările de la comercializarea gajului luat în posesie, cea mai mare sumă a fost obținută de Banca de Economii. Este vorba de 80,6 milioane de lei, scrie bizlaw.md.

bnm

Pentru recuperarea banilor, cele trei bănci s-au adresat în instanță în 167 de acțiuni. Totodată, 182 de debitori aflați în proces de insolvabilitate trebuie să restituie 3,5 miliarde de lei. Alte 24 de miliarde de lei trebuie să fie recuperate în cadrul a aproape 80 de dosare penale, aflate în gestiunea organelor de urmărire penală. Totodată, aproape 12,8 miliarde de lei sunt vizate în 427 de titluri executorii, aflate la executare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente