Autoritățile britanice solicită cetățenilor UE care nu au mijloace de a se întreține să părăsească țara, pentru a nu deveni cerșetori

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministerul britanic de Interne a avertizat cetățenii europeni aflați în centrele de detenție și care nu au resurse să se întrețină singuri că ar fi mai bine pentru ei să părăsească de bunăvoie Marea Britanie pentru a nu deveni cerșetori în această țară, relatează publicațiile The Guardian și El Mundo.

Într-o scrisoare a Ministerului britanic de Interne, datată din 18 octombrie și trimisă unui cetățean român aflat într-un centru de detenție, acesta este informat că i-a fost respinsă cererea de a primi o locuință în regim de urgență care i-ar fi permis să beneficieze de eliberarea condiționată.

„Poți evita să devii un cerșetor dacă te întorci în România sau într-un alt stat membru al UE unde poți beneficia deplin de Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, i se precizează românului în scrisoarea la care a avut acces publicația The Observer, fiind posibil ca documente similare să fi fost trimise și altor cetățeni europeni aflați în aceeași situație.

Românului care a primit această scrisoare i se mai amintește că are „dreptul să călătorească liber, să trăiască și să studieze în orice alt stat membru al UE”, o remarcă ce pare a fi o referire la Brexit.

Arestările persoanelor aflate în Marea Britanie fără acte în regulă și expulzările s-au intensificat după referendumul din iunie anul trecut la care britanicii au votat majoritar pentru ieșirea din UE, fapt care a stârnit unele critici că executivul condus de Theresa May ar fi pornit o campanie împotriva imigranților ilegali în contextul „mediului ostil” creat după acel referendum.

Conform datelor oficiale, de atunci și până în iulie 2017 au fost expulzați 5.301 cetățeni comunitari.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...