Ion Sturza: „Militarii din Transnistria pot asalta Chișinăul într-o oră”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Militarii din Transnistria pot asalta Chișinăul într-o oră, spune fostul premier Ion Sturza, cu referire la faptul că Republica Moldova alocă doar 0,4% din PIB pentru domeniul de apărare, astfel nu poate să pretindă că are armată.

Vorbind despre prioritățile noului ministru al Apărării, Sturza apreciază că suntem dornici de „relații” și „granturi” fără a ne pune vâna la muncă și a fi capabili să ne apărăm casele și familiile.

„Am fost puțin spus mirat de abordarea superficiala a „oficialilor” moldoveni la tema care sunt obiectivele urgente ale noului ministru al Apărării, Eugen Sturza. Cică, să restabilim relațiile internaționale… Restabilim cu ce? Un batalion de „paradă”, dotat câine-câinește, pentru a fi la număr la exerciții de fațadă organizate de NATO? Pacificatori? Sau câțiva geniști să „desfunde” Irakul compromis de SUA? Republicii Moldova îi revine anti-recordul mondial la cheltuielile militare – 0,4% din PIB! O medie ar fi 2%. Pentru țări „neutre” – 1,2-1,5%. Pentru țări cu trupe străine pe teritoriu și eminente pericole de separatism e o politică sinucigașă. Cu ceva mai mult de 5000 de „militari” din care efectiv sub arme mai puțin de 3000, dislocați în „țarcuri”, căci numai garnizoane nu le putem numi, păzite pe dinafară, ca să nu fugă cumva „ostașii patriei” din cauza foamei și a condițiilor improprii. Dotări? 200 de mașini de luptă de tipul TAB-71 și BMD-1 construite în anii ’60 ai veacului trecut, fără roți și acumulatoare. Câteva sisteme de artilerie fără obuze și rachete. Fără logistică și sisteme moderne de transmisie. Echipamente „spisuite” de la SUA. „Mintamasc” si de aceasta…Transnistrenii au 7000 de militari, 20 de tancuri T-64,130 de sisteme de artilerie modernizate… Într-o oră pot ajunge lejer la Chișinău. Noi ne „apărăm” în țarcuri la Cahul, Ungheni, Bălți… Unde ar fi „linia frontului”?”, se arată într-un mesaj al lui Ion Sturza.

În context, acesta întreabă ce se mai aude cu Reforma militară sau Concepția Securității Naționale? „Dacă e să fiu sincer, suntem niște imbecili, dornici de „relații” și „granturi” internaționale, fără a ne pune vâna la muncă și a fi capabili să ne apărăm casele și familiile. Noi ne batem pe „principii și valori”, suntem buni la jocul de-a „geostrategia”. Nu am o problemă că punem un copil nepriceput la așa „armată”. Am o problemă cu domnii Dodon și Plahotniuc, care ne-au oferit un spectacol de prost gust”, mai spune fostul premier.

„Un politician responsabil ne „pune” la adăpost pe timp de pace, nu ne lasă cu fundul gol în văzul lumii, furându-ne miliardele și decimând ce a mai rămas din armată. Proaste „gusturi”, proaste obiceiuri”, se mai arată în mesajul lui Ion Sturza.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...