MAEIE ar putea schimba ambasadorii moldoveni din România, Belgia, Lituania, Luxemburg şi NATO

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ambasadorii Republicii Moldova în România, în Belgia, Luxemburg și NATO și cel din Lituania ar putea fi rechemați în următoarele zile, scrie Ziarul de Gardă.

conform sursei citate, vineri seara, 27 octombrie, la București, Bruxelles și Vilnius, au fost expediate solicitări de agrement pentru viitorii Ambasadori ai Republicii Moldova.

Potrivit proiectului MAEIE, Ion Stavilă ar fi acreditat în România, Lilian Darii – în Belgia și la NATO, iar Sergiu Mihov- în Lituania. În consecință, în cel mai apropiat timp, urmează a fi revocați actualii Ambasadori ai R. Moldova: din România – Mihai Gribincea, din Belgia, Luxemburg și NATO – Iurie Reniță, din Lituania – Valeriu Frija.

Revocările ar avea loc deși ambasadorii de pe listele respective nu și-au finalizat mandatul de 4 ani, prevăzut de lege.

Sursa ZdG susține că aceste revocări, care nu sunt ultimele, ar fi inițiate din considerente politice, fiind legate de apropiata campanie electorală parlamentară, în care ponderea votului diasporei ar fi extrem de importantă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...