03:00:09 25.04.2024
Stiri

PROPUNERI // Dosarele civile ar putea fi examinate și soluționate în SCRIS, fără ca părțile să se prezinte la judecată. În alte cazuri, citațiile vor fi expediate prin MAIL

Social 30.10.2017 14:40 Vizualizări951 Autor: Ziarul National
PROPUNERI // Dosarele civile ar putea fi examinate și soluționate în SCRIS, fără ca părțile să se prezinte la judecată. În alte cazuri, citațiile vor fi expediate prin MAIL


Ministerul Justiției a trimis Guvernului spre aprobare proiectul Legii pentru modificarea Codului de Procedură Civilă, iar noile prevederi ar avea scopul de a simplifica procedurile, reduce durata proceselor de judecată și a facilita accesul la justiție al cetățenilor.

Una dintre noutățile propuse se referă la posibilitatea examinării și soluționării în procedură scrisă a unor categorii de cauze civile, dacă valoarea acestora este mai mică de 50 de mii lei fără dobânzi, penalități și cheltuieli.

„Aceasta este justificată de numărul extrem de mare al cauzelor civile din instanțe ce le împovărează și, totodată, afectează calitatea și durata examinării cauzei, consumând în mod excesiv resursele statului pentru înfăptuirea justiției”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Justiției.

De asemenea, se propune modernizarea regulilor de citare legală și de comunicare a actelor de procedură, prin Introducerea posibilității citării electronice (prin e-mail). Aceasta ar fi una dintre soluțiile ce vor permite inclusiv economisirea banilor, timpului și resurselor umane implicate.

O altă noutate a proiectului este introducerea posibilității pentru depunerea cererilor de chemare în judecată, celor de apel, de recurs, de revizuire, de eliberare a ordonanțelor judecătorești și oricare altor cereri sau acte procedurale prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor cu semnătura electronică avansată calificată.

Ministerul Justiției susține că modiodificările sunt conforme cerințelor Convenției Europene și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO).


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md