Despăgubiri-record pentru un român beat, lovit de o maşină: Peste un milion de euro şi pensie pe viaţă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un român în vârstă de 38 de ani a obţinut peste un milion de euro drept despăgubiri după ce a fost implicat într-un accident rutier în Italia.

Un judecător italian a decis ca românul să primească peste un milion de euro, deşi bărbatul era în comă alcoolică în momentul accidentului. Mai mult, în momentul accidentului, românul încerca să traverseze strada prin loc nepermis.

Cu toate acestea, judecătorul italian a decis că vina pentru accident îi aparţine în totalitate şoferiţei, relatează observator.tv.

Accidentul a avut loc în data de 23 ianuarie 2012, în jurul orei 22,30, pe teritoriul localității Sant-Angelo Romano, pe via Tiburtina, la km 21. Românul în vârstă de 38 de ani se angajase să treacă strada deși în acea zonă nu exista o trecere de pietoni.

A fost lovit de o mașină Renault, condusă de o femeie, care l-a luat în plin pe parbriz, apoi l-a aruncat pe asfalt. Femeia a sunat imediat la numărul de urgenţă 112.

Carabinierii ajunși la fața locului au stabilit că vina este în totalitate a conducătorului auto deși victima a încercat să treacă strada printr-un loc nepermis, fără marcaje de trecere de pietoni.

Mai mult de atât, personalul medical de pe ambulanță a declarat că românul se afla în comă etilică.

Totuşi, în urma accidentului, românul a suferit leziuni foarte grave care au cauzat invaliditate permanentă pentru 360 de zile.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...