Moldova nu recunoaște declararea independenței regiunii catalane

În legătură cu ultimile evoluții din Spania, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene reiterează poziția sa cu privire la necesitatea respectării principiului suveranității şi integrității teritoriale a Regatului Spaniei.

Ministerul nu recunoaște declararea unilaterală a independenței regiunii catalane și susține eforturile autorităților spaniole de a soluționa criza în conformitate cu Constituția Regatului Spaniei.

***

Amintim că, Parlamentul Cataloniei a aprobat vineri, prin vot secret, proclamarea independenţei regiunii faţă de Spania şi constituirea unei republici.

Ulterior,  guvernul de la Madrid a cerut Tribunalului Constituțional să anuleze declarația de independență votată vineri în Parlamentul regional al Cataloniei și convocarea de alegeri anticipate în Catalonia pentru data de 21 decembrie

Senatul Spaniei a aprobat vineri, cu majoritate absolută, măsurile propuse de guvern pentru oprirea procesului secesionist din Catalonia, după ce parlamentul acestei comunități autonome a declarat independența regiunii. Măsurile au fost adoptate cu 214 voturi pentru, 47 împotrivă și o abținere.

Mii de spanioli s-au adunat, sâmbătă, într-una dintre pieţele din Madrid pentru a protesta împotriva independenţei Cataloniei, susţinând unitatea Spaniei, la o zi după ce Parlamentul regional catalan a adoptat o declaraţie de independenţă. Aceleași proteste au continuat și duminică unde sute de mii de persoane, poate chiar un million potrivit prefecturii locale, au participat la Barceloan la un miting în favoarea unității Spaniei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente