Atenție, șoferi! A demarat operațiunea „Umbriș”

Angajații Inspectoratului Național de Patrulare desfășoară, începând cu vineri, 27 octombrie, operațiunea „Umbriș” pe întreg teritoriul țării.

Operațiunea are scop de prevenire, în contextul în care în perioada rece a anului persistă foarte des ceaţă, iar din această cauză se diminuează câmpul vizual al șoferului dacă parbrizul sau suprafeţele de geam ale portierelor din faţă sunt umbrite.

Conducătorii auto care vor fi depistați în trafic că circulă cu geamuri fumurii vor fi sancționați contravențional cu o amendă de la 600 până la 1200 lei cu aplicarea a 3 puncte de penalizare.

De menționat, în perioada de 9 luni a anului curent 3 177 de șoferi care aveau parbrizul sau suprafeţele de geam ale portierelor din faţă umbrite au fost sancționați.

În acest context, INP recomandă şoferilor: să circule cu prudență fără a depăși limita de viteză admisă, să înlăture orice obiect de pe geamul parbrizului mașinii pentru a avea o vizibilitate mai bună, să nu se angajeze în depășiri riscante fără o temeinică asigurare şi să nu urce la volan dacă au consumat alcool.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.