Catalonia și-a proclamat independența

Parlamentul de la Barcelona a votat, vineri, o declarație prin care declară independența regiunii Catalonia față de Spania. Decizia a fost luată cu 70 de voturi pentru, 10 împotrivă și două abțineri. Deputații catalani care se împotrivesc independenței au ieșit din sală și nu au participat la vot, transmit agențiile internaționale de presă preluate de Digi24.ro.

Independența declarată unilateral de Catalonia intervine la aproape o lună de la controversatul referendum pe această temă desfășurat la 1 octombrie.

Este așteptat ca în scurt timp să intervină și o reacție din partea Senatului Spaniei, care este pregătit să activeze articolul 155 din Constituție, care prevede ridicarea graduală a autonomiei regiunii.

„Se instituie Republica Catalană ca stat independent, suveran, democratic şi social. Dispunem intrarea în vigoare a legii de tranziţie juridică şi intemeierea republicii”, se arată în declarația citită în urma votului din Parlamentul catalan.

Carles Puigdemont, a anunțat joi seară că nu va convoca alegeri anticipate, sugerate de Madrid pentru dezamorsarea crizei, și că lasă parlamentul regional al Cataloniei să ia o decizie cu privire la declararea independenței acestei provincii spaniole, în virtutea referendumului din 1 octombrie, considerat ilegal de guvernul spaniol.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.