Criticii, incluzând clericii Bisericii Ortodoxe Ruse, au denunţat filmul pentru blasfemie, deoarece biserica l-a canonizat pe Nicolae ca sfânt. Mai multe cinematografe mari au anunţat că nu îl vor difuza, iar regizorii invită oamenii să îl vadă înainte să îl judece, informează Rador.
 
Militanţii ortodocşi au strâns la începutul lunii circa 100.000 de semnături la Kremlin pentru a-i cere preşedintelui rus, Vladimir Putin, să împiedice difuzarea filmului.
 
Cel mai aprig duşman al peliculei este fostul procuror al Crimeii, acum deputat în Duma de Stat – Natalia Poklonskaya, o susţinătoare a lui Putin. „Rugăciuni colective ale credincioşilor din toată Rusia împotriva filmului, mitinguri, caricaturi, show-uri de striptease în care sunt ironizaţi sfinţii ortodocşi şi cei care cred în Dumnezeu. Acesta este rezultatul pe care îl avem azi în urma proiectului Matilda”, a declarat ea.

În luna august s-a încercat incendierea studioului lui Alexei Uchitel din Sankt Peterburg. Conservatorii religioşi au ameninţat cu proteste şi promit că vor bloca accesul în cinematografele care găzduiesc vizionarea filmului.
 
Filmul „Matilda” a evidenţiat fractura tot mai profundă din Rusia dintre conservatorii care sprijină Biserica, o instituţie a cărei influenţă a crescut tot mai mult în timpul mandatelor preşedintelui Vladimir Putin, şi liberali, care consideră că libertatea de exprimare este ameninţată în această ţară.