Regiunea separatistă transnistreană, în atenția Rusiei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia nu va lăsa Transnistria fără atenție, iar chestiunile ce țin de concetățeni sunt discutate și examinate pe toate platformele. Declarații în acest sens a făcut Elena Sutormina, președinte al Comisiei parlamentare rusești pentru dezvoltarea diplomației și colaborarea umanitară, în cadrul unei mese rotunde de la Moscova cu reprezentanți ai autorităților separatiste din stânga Nistrului.

Masa rotundă s-a desfășurat sub genericul „Stabilirea colaborării economice, culturale și umanitare între Rusia și Transnistria”. La ea au participat deputați ai Federației Ruse, ai așa-zisului soviet suprem din Tiraspol, ai organizațiilor non-guvernamentale din stânga Nistrului.

Așa-zisul speaker transnistrean Alexandr Scerba a declarat că între regiunea din stânga Nistrului și Federația Rusă ar exista afinități, și anume impunerea unor sancțiuni economice. „Împotriva Transnistriei sancțiunile au fost impuse cu 25 de ani în urmă. În prezent noi suportăm și presiuni din partea Moldovei, și din partea Ucrainei”, a afirmat Scerba.

Citește și: (GALERIE FOTO) Evgheni Şevciuk s-a refugiat în Federația Rusă; Iată ce face acolo fostul aşa-numit lider de la Tiraspol

Deputatul Dumei de Stat Alexei Silanov a afirmat că deja au fost realizate o serie de proiecte comune ruso-transnistrene. „Împreună cu Ministerul sănătății am reușit reciclarea medicilor, cu cel al învățământului – un șir de proiecte în politica de tineret. Dar acestea sunt proiecte separate, o susținere sistemică a concetățenilor noștri care locuiesc în Transnistria, lipsește”, a opinat deputatul.

Parlamentarul a mai subliniat că locuirii din stânga Nistrului își văd viitorul împreună cu Rusia.

Participanții la masa rotundă au adoptat o rezoluție, care va fi transmisă negociatorilor din formatul „5+2”. Documentul solicită de la toți participanții la negocieri ”să nu admită presiuni asupra Transnistriei, care încalcă drepturile și interesele majorității transnistrenilor”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...